DOUĂ PRIMĂRII DIN OLT AU PRIMIT BANI PENTRU DECONTAREA FACTURILOR PRIN PNDL. VEZI CARE SUNT ACESTEA

0
485

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a virat miercuri, 26 mai, aproximativ 86 de milioane de lei în conturile unităților administrativ-teritoriale care au depus solicitări pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 178 de obiective de investiții, finanțate prin cele două etape ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Din județul Olt, două localități au primit bani în contul lucrărilor efectuate prin PNDL.

Două primării din Olt au primit bani pentru finanțarea investițiilor prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Este vorba despre localitățile: Deveselu și Vlădila.

Suma alocată se ridică la valoarea totală de 600.603,48 lei.

Situația plăților PNDL pentru obiectivele de investiții din județul Olt este următoarea:

Deveselu– 120.946,03 lei;

Vlădila – 479.657,45 lei;

Trebuie precizat faptul că, pentru etapa I, a fost plătită suma de 5.208.735,78 de lei pentru 12 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 80.534.714,06 de lei pentru 166 de proiecte de investiții.