TENISUL DE MASA SLĂTINEAN, DIN NOU PE PODIUM

0
335

În perioada 12-14 martie 2021, Federația Română de Tenis de masa a organizat la Buzău Campionatul National echipe Juniori II(13-15 ani). Au luat startul competiției 24 echipe de băieți și 30 echipe de fete, aproximativ 230 sportivi reprezentând cluburile din toată țara.
De la CSS Slatina au participat sportivi cu vârste cuprinse între 10 si 14 ani, pentru cei mai mici fiind prima competiție după un an de absență competițională.
În competiția din Buzău, Slatina a fost reprezentată de sportivi Ionița Alexandra, Găman Carmina, Jifcu Andreea, Pepene Ana, Chiriță Mircea, Racoviceanu Darius, Matache Ana, Jumate Teodora însoțiți de antrenori Coneschi Felicia si Ilie Mihaela.
”Rezultatele au fost unele la care nu ne așteptăm, echipa de băieți a reușit calificarea pe tabloul principal, obținând victorii la echipe ce aveau în componența sportivi mai mari, ceea ce ne confirma ca sunt în progres și își vor demonstra valoarea la competițiile pe categoria lor de vârsta iar echipa feminina Alexandra, Carmina și Andreea au reușit performanța de a urca pe podium, ocupând locul II la finalul celor trei zile pline de emoție pentru tot lotul”, a declarat Felicia Coneschi, antrenor CSS Slatina.
Este a doua medalie pentru CSS Slatina, după medalia de bronz obținută de Jifcu Andreea în proba de simplu, în urma cu două săptămâni.
”Acest rezultat este dovada ca tenisul de masa slătinean are valoare, ca antrenorii și sportivii formează o echipa și chiar dacă pregătirea se desfășoară în condiții sub nivelul optim pentru performanța, noi reușim în competiții să concurăm cu cluburile care au condiții mai bune de pregătire și să urcăm pe podium. Este un rezultat deosebit care ne face să uităm că tenisul de masa din Slatina nu are o sala proprie pentru antrenament și să apreciem și mai mult efortul pe care îl fac acești copii, susținuți de părinți . Este performanța lor ceea ce ne face pe noi , antrenorii, să îi încurajăm și să nu îi dezamăgim”, a completat antrenoarea CSS Slatina.