Vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Senat, Renică Diaconescu, demersuri pentru înființarea unei facultăți de medicină la Slatina

6
727

Renică Diaconescu, Vicepreședintele Comisiei pentru Sănătate din Senat, a anunțat înființarea unei facultăți de medicină în municipiul Slatina. Instituția de învățământ superior va funcționa sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Facultatea se adresează asistentelor medicale care începând din anul 2025 vor avea nevoie de diplomă de studii universitare pentru a profesa.
„Vom înființa o Facultate de medicină pentru asistente medicale la Slatina sub egida UMF «Carol Davila» începând din această toamnă. Este o cerință a Uniunii Europene ca din anul 2025 asistentele medicale să facă facultate. Am convins Rectoratul UMF București să facă aceasta, sub egida sa, o filială la Slatina pentru Olt și Vâlcea. Sper că voi primi sprijinul domnului primar pentru clădire”, a declarat Diaconescu.

6 COMENTARII

  1. Mestere urmaresti un post de profesoras? Ce sa-i inveti matale pe studenti, ca habar n-ai de medicina!Sau merge, ca la apelul bocancilor? Asta s-o crezi matale, caci la medicina nu merge, se omoara oameni daca habar n-ai. Medicul adevarat trebuie sa stie meserie, ori matale esti aproape de zero absolut!

Comentariile sunt închise.