Scornicești: Investiții finanțate de CNI

0
299

Daniel Tudor, primarul orașului Scornicești caută finanțare la Compania Națională de Investiții pentru asfaltarea străzilor din localitatea pe care o păstorește, dar și pentru CONSTRUIREA unei BAZE SPORTIVE moderne în Scornicești.
”În decursul timpului, am înțeles că o administrație locală de succes poate fi posibilă cu multă muncă, perseverență, viziune și numeroase drumuri făcute acolo unde este nevoie și ori de câte ori este nevoie.
În acest sens, în urma unei vizite de lucru efectuate la CNI (Compania Națională de Investiții), doresc să vă aduc la cunoștință faptul că miercuri – 4 noiembrie 2020, am avut o serie de discuții favorabile atât pentru proiectul ce ține de ASFALTAREA mai multor STRĂZI din localitatea noastră, cuprins în lista de sinteză din cadrul subprogramului „Drumuri de interes local și drumuri de interes județean”, cât și pentru obiectivul axat pe CONSTRUIREA unei BAZE SPORTIVE moderne în orașul Scornicești.
De asemenea, în fază avansată se află și proiectul privind REABILITAREA si MODERNIZAREA CASEI DE CULTURĂ din Scornicești, pentru care am obținut finanțarea necesară, ajungând deja la faza de licitație.
Toate acestea reprezintă numai o parte din proiectele promise și asumate, obiective necesare pentru care voi insista și de care mă voi ocupa îndeaproape, în interesul dumneavoastră și al localității noastre.” a precizat edilul.