Olteanca Gabi, vedeta episodului 4 al emisiunii Schimb de mame

0
1866

Episodul 4 din SEZONUL NOU al emisiunii SCHIMB DE MAME, difuzat în data de 1 noiembrie 2020 pe postul PRIMA TV, a avut-o ca participantă pe Gabriela (Gabi) din comuna Verguleasa. Aceasta a plecat din familia sa, pentru o săptămână, luându-i locul Monicăi, din Ineu, județul Arad.
Gabi are o relație de peste 15 ani cu Constantin, din care au rezultat trei copii, însă femeia mai are doi din prima relație. Cu cinci copii în grijă, situația financiară a familiei din Olt este una delicată.
Fiind o persoană simplă, fără prea mari așteptări, olteanca a făcut față cu brio fiecărei provocări întâmpinată în casa de schimb.
Deși la încheierea emisiunii cele două familii au promis că vor ține legătura, protagoniștii au uitat complet de cele afirmate și nu au mai luat legătura cu familia de schimb.
În continuare, organizatorii emisiunii „Schimb de mame” de la Prima TV sunt pe teren în căutare de familii dornice de o experiență UNICĂ!
Se caută familii cu minim un copil minor.
Participantele câștigă aproape un salariu în cele 7 zile de filmare, adică 2000 lei.
Toate familiile participante vor fi testate Covid.