OLTENII POT CUMPĂRA DIN NOU VECHIME LA PENSIE

0
808

Începând cu 28 septembrie 2020 oltenii care nu au calitatea de pensionar şi care vor să îşi completeze stagiul de cotizare pentru dreptul de pensie pot cumpăra din nou vechime. Aceștia pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioade de cel mult 6 ani anteriori lunii încheierii contractului de asigurare, în care persoana nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre ale UE sau în alte state cu care România aplică instrumente juridice internaționale în domeniul securității sociale.

Astfel, până la data de 1 septembrie 2021, oltenii pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obținerii pensiei pentru limită de vârstă.

Poate încheia contract de asigurare socială, în temeiul acestui act normativ, orice persoană, indiferent de cetăţenie, care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială; nu a realizat stagiu de cotizare sau stagiu asimilat stagiului de cotizare în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, în ţară, în statele membre UE sau in alte state cu care Romania aplică instrumente juridice internaţionale în domeniul securităţii sociale, în perioada pentru care se solicită asigurarea și nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii in perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare”, se arată într-un comunicat remis de Casa Județeană de Pensii (CJP) Olt.

Contractul de asigurare sociala se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei interesate ori, după caz, a mandatarului. La încheierea contractului de asigurare socială, solicitantul, respectiv mandatarul desemnat prin procură specială de către acesta, va completa o declarație.

În situaţia în care contractul de asigurare socială se încheie direct de către persoana care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declaraţia aceasta va prezenta şi actul de identitate, în original şi copie.

În situaţia în care contractul de asigurare socială se încheie de către mandatarul persoanei care urmează să beneficieze de asigurare, împreună cu declaraţia,acesta va prezenta actul său de identitate, în original şi copie, precum şi procura speciată autentificată în condiţiile legii. Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr. 163/2020 se încheie numai pentru perioade anterioare, durata maximă de asigurare fiind de 72 de luni (6 ani calendaristici).

Perioadele de timp pentru care se încheie contractual sunt perioadele cuprinse între data împlinirii vârstei de 18 ani şi data împlinirii vârstei standard de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

În intervalul de 6 ani calendaristici, poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate, situate în intervalul cuprins între data împlinirii vârstei de 18 ani și data împlinirii vârstei standard de pensionare.

Baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, respectiv venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, înscris în contractul de asigurare socială, este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare socială. Valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată utilizat la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate, prevăzut  pentru anul 2020 este de 2230 lei. În situaţia în care, în perioada în care se poate încheia contractul de asigurare socială (28.09.2020-31.08.2021), valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată se modifică prin hotărâre a Guvernului, la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate se va utiliza noua valoare a acestui indicator, doar in cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a respectivei hotărâri. Cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzute la art. Ill alin. (2) din OUG nr. 163/2020 pentru anul 2020 este de 25%. În situaţia în care, în perioada în care se poate încheia contractul de asigurare socială (28.09.2020-31.08.2021), cota contribuţiei de asigurări sociale prevăzută la art. 138 lit. a) din Codul fiscal   se modifică, la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate se va utiliza noua cotă de contributie de asigurări sociale doar in cazul contractelor de asigurare socială încheiate începând cu data intrării în vigoare a respectivului act normativ”, se mai arată în comunicat.

În cazul în care persoana interesată solicită asigurarea în sistemul public de pensii pentru o fracţiune de lună, contractul de asigurare socială se încheie pentru lună întreagă.

Venitul lunar asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale, se utilizează la determinarea punctajului lunar potrivit Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare şi implicit la stabilirea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii.

Punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului lunar asigurat, înscris în contractul  de  asigurare  socială,   la  câștigul  salarial  mediu  brut  din  luna încheierii contractului de asigurare socială, comunicat de Institutul National de Statistică.

Pentru lunile pentru care Institutul National de Statistică încă nu a comunicat
câștigul salarial mediu brut se utilizează, pentru întreaga lună, ultimul câştig salarial mediu brut comunicat.

Punctajul lunar calculat se atribuie pentru fiecare lună calendaristică  prevăzută în  contractul  de  asigurare socială  pentru  care s-a  achitat contribuția de asigurări sociale prevăzută de ordonanța de urgență.

Plata se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, până la data de 31 august 2021. Pentru anul 2020, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială este de 2.230 lei, iar cuantumul contribuției de asigurări sociale aferent acestui venit este de 558 lei.

Prin urmare, orice persoană care dorește să se asigure în sistemul public de pensii în baza unui contract va trebui acum să scoată din buzunare 558 de lei pe lună.

O altă reglementare importantă prevăzută în acest act normativ vizează crearea cadrului legal pentru ca la stabilirea drepturilor de pensie să poată fi utilizate, în mod excepțional, informațiile din arhiva electronică existentă la nivelul caselor de pensii publice, arhivă creată prin HG nr. 1.768/2005 privind preluarea din carnetele de muncă a datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat în sistemul public de pensii anterior datei de 1 aprilie 2001, cu modificările și completările ulterioare, care cuprinde atât datele preluate din carnetele de muncă, cât și carnetele de muncă scanate.

Astfel, în situații excepționale, determinate de distrugerea, degradarea sau pierderea carnetului de munca , declarate în condițiile legii , angajatorii au încetat activitatea și/sau dacă arhiva acestora nu poate fi identificată, perioadele anterioare datei de 01.04.2001 pot fi valorificate pe baza informațiilor existente în arhiva electronica creată  în temeiul H.G.1768/2005.