CÂTE VICTIME A FĂCUT PANDEMIA PE PIAȚA MUNCII DIN OLT

0
146

În Olt, din datele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM), la sfârșitul lunii august, se înregistra o rată a şomajului de 5,90 la sută, corespunzătoare unui număr de şomeri de 9.554 persoane (din care 4.417 femei), aceasta înregistrând un trend crescător faţă de sfârşitul lunii iulie 2020, când rata şomajului a fost de 5,74 la sută.

Potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache, în ce priveşte sprijinul financiar pentru aceste persoane, la sfârşitul lunii august erau 2.008 beneficiari ai indemnizaţiei. Ceilalţi şomeri, în număr de 7.546, nu primesc indemnizaţie. Totodată, statisticile arată că 3.955 din şomerii înregistraţi sunt femei. În ceea ce privește mediul de rezidență, 7.081 șomeri provin din mediul rural și  2.473 sunt din mediul urban.