772 de medici din județ, chemați la urne pentru alegerile CM Olt

0
266

Doctorii din județ sunt chemați pe 3-4 octombrie la urne pentru a vota noua structură de conducere din cadrul Colegiului Medicilor (CM) Olt. Astfel, urnele se deschid sâmbătă și duminică, între 08.00-20.00, la sediul CM Olt fiind așteptați 772 medici cu drept de vot.

Ținând cont că se votează doar în week-end, în condițiile în care foarte mulți medici de la Spitalul Slatina fac naveta de la Craiova, prezența la urne ar putea fi una redusă, deși viitorul președinte al structurii din Olt va fi stabilit indiferent de numărul doctorilor care vor participa la procesul electoral.

Medicul Marinache Costache are două mandate în fruntea CM Olt, dar în acest an este concurat de doctori mai tineri, cum ar fi chirurgul plastician Florin Popa sau neurologul Mugurel Coteanu, ambii de la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Coordonatorul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă de la Spitalul Slatina, medicul Florin Popa, a precizat că a venit momentul schimbării și a făcut un apel către colegii săi să iasă la vot, structura de conducere a CM Olt reprezentând interesele a peste 700 de doctori.

„Alegerile sunt organizate sâmbătă și duminică, va fi foarte greu ca medicii să se mobilizeze. Cu toate acestea, eu sper ca toți colegii mei să vină să voteze, pentru că este momentul schimbării. Eu fac un apel către toți medicii, în sensul că este foarte important să ieşim la vot şi să ne alegem reprezentanţii. Am conturat cinci puncte pentru un viitor mandat în Consiliul CM Olt şi ca viitor preşedinte. În primul rând, sunt importante actul medical din cabinetele medicilor de familie și relația specialiștilor cu medicii de familie. CM Olt trebuie să organizeze întâlniri tematice sub formă de cursuri cu puncte EMC, astfel încât calitatea actului medical să crească. Îmi doresc consultanţă continuă şi susţinută pentru membrii CM Olt în cazurile de abatere de etică profesională, deontologie medicală, cât şi de la regulile de bună practică profesională. Adică este important pentru medici să aibă consultanţă”, a spus chirurgul Florin Popa.

Medicul Florin Popa, care are 34 de ani, a venit la Spitalul Slatina în 2017, iar de atunci a pus umărul la diversificarea serviciilor în cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică, Microchirurgie Reconstructivă. Adresabilitatea pe această secţie a crescut semnificativ, tot mai mulţi pacienţi din Vâlcea şi Dolj venind la Slatina ca să-şi trateze afecţiunile din această sferă.

În primul tur, ce a fost organizat la începutul lunii martie, din cei 776 medici înscriși în CM Olt, au votat pentru alegerea structurilor de conducere doar 145 de doctori.

Lista finală a candidaturilor pentru mandatul 2020, Consiliul Judeţean Olt, cuprinde următorii doctori: Cătălina Buzărnescu- medic de familie, Ecaterina Buzău – medic şef UPU Slatina, chirurgul Gabriel Chiriac, actualul şef al CM Olt – otropedul Marinache Costache, Aurelia Costescu – medic de familie, Mugurel Coteanu – neurolog, ginecologul Ion Eremia, Mădălina Iliescu – cardiolog, Mihaela Ionescu – medicină de familie, Mădălina Jianu – medicină de familie, Cătălina Mălăgeanu medicină de familie, Ileana Mihăilescu – Nefrologie, Mihai Mitruţoiu medic de familie, chirurgul plastician Florin Popa, Cătălina Popa – medic de familie, Marcel Popa – medic de familie, Costin Popescu – pneumologie, Damian Prundeanu – medicină de familie, Ionuţ Puenea – medic de familie, Liviu Radu – legist, Ion Viorel Rădulescu – medicină generală, Emilia Răileanu – Medicină generală, Radu Stoica – Medicină generală – Pediatrie, Mihai Tudor – Medicină de familie, Mihai Ungureanu – Medicină de Familie. Din Consiliul Județean Olt va fi ales și viitorul președinte al CM Olt.