Șefa Secției de Cardiologie de la Spitalul Caracal, incompatibilă

0
585
Șefa Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Municipal Caracal, Tudorița Marinaș, a fost găsită incompatibilă de către Agenția Națională de Integritate.
Timp de aproape patru ani medicul a fost și șeful secției, dar și administrator la o societate comercială.
„În perioada 22 noiembrie 2016 – 15 aprilie 2020 a deținut și exercitat simultan funcția de șef Secție Cardiologie Medicină Internă și pe cea de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 178, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 95/2006, coroborate cu dispozițiile art. 185, alin. (15) din același act normativ”, se arată într-un comunicat al ANI.
Potrivit unor surse, medicul s-a pensionat, la cerere, în urmă cu câteva luni.