OFICIAL. 42 de cazuri, în Olt. Doi angajați ai fabricii din Caracal și părinții unui jandarm

0
3651

Numărul cazurilor confirmate cu COVID-19 în județul Olt a ajuns la 42. Sunt patru îmbolnăviri noi, ce au fost confirmate în ultimele 24 de ore.

Este vorba despre doi angajați de la fabrica de confecții din Caracal și părinții unui jandarm component al Brigăzii Mobile Craiova.

„Conform datelor centralizate la nivelul județului Olt, în data de 30 aprilie s-au confirmat înca patru  cazuri cu infecția COVID -19, pe baza probelor recoltate de către laboratorul DSP Olt. Din ancheta epidemiologică reiese ca două dintre cazurile confirmate sunt contacți de familie ai unui caz confirmat din județul Dolj, jandarm al Grupării de Jandarmi Mobila Fratii Buzești Craiova, iar celelalte două cazuri sunt angajați ai fabricii de textile din  Caracal. Probele recoltate pentru determinarea infecției cu COVID-19 au fost lucrate în cadrul laboratorului al Centrului Regional de Genetică Medicală Dolj, cu rezultate  pozitive. La data prezentei, pacientii se află în supraveghere medicală si tratament cu stare generală bună, în secția COVID-19. În evidența DSP Olt sunt 42 cazuri confirmate cu infecția COVID-19”, se arată într-un comunicat al DSP Olt.

Focarul de la fabrica din Caracal a fost descoperit în urmă cu o săptămână, contabila societății fiind prima confirmată pozitiv. De atunci numărul îmbolnăvirilor care au legătură cu acest focar crește de la o zi la alta.

Pe 25 aprilie erau confirmați cu COVID-19 șapte angajați care au avut contact cu femeia. Încă trei membri ai unei familii și ei aflați cu contact direct cu un angajat de la fabrica caracaleană au fost confirmați luni cu COVID-19. Confirmările au curs apoi în fiecare zi. Un băiat de 12 ani și alte două salariate de la Vas Co Tricot au fost diagnosticate cu virusul.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat astăzi, la ora 13.00, 45 de cazuri de coronavirus pentru județul Olt, însă trei sunt comunicate eronat.