Prefectul de Olt: „Transportatorii să reducă numărul de pasageri”

0
320
Pentru că au fost descoperite nereguli în microbuzele ce transportă olteni pe mai multe rute, prefectul de Olt, Florin Homorean, le-a transmis transportatorilor de persoane să asigure distanța minimă de un metru între călători. Acest lucru înseamnă că șoferii trebuie să permită unui număr mai mic de călători să urce în microbuze.
„În calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, am supus aprobării Grupului de Coordonare pentru Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase, constituit la nivelul Județului Olt, în data de 23 martie, ca furnizorii publici și privați de transport persoane să asigure distanța minimă de un metru între călători, cu reducerea corespunzătoare a numărului de pasageri, dar și efectuarea dezinfectării frecvente a interiorului mijlocului de transport.              
Pentru punerea în practică a măsuri de respectare a distanței sociale, la nivelul Municipiului Slatina, s-a dispus sprijinirea operatorului local de transport cu efective din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”, a precizat prefectul de Olt, Florin Homorean.