Medicii și asistenții din cabinetele școlare vor fi detașați la DSP Olt

0
638
Pentru a face față unui număr mare de cazuri diagnosticate cu coronavirus, reprezentanții DSP Olt vor lucra cu medicii și asistenții din cabinetele școlare.
Vineri, a fost făcută o ședință de informare cu medicii și asistenții din Slatina, aceștia urmând a fi detașați la DSP Olt, pentru a ajuta la triajul și tratarea pacienților ce vor acuza infecția cu COVID19.
Medicii și asistenții din cabinetele școlare au fost, vineri, informați despre această decizie, ședința având loc la sediul Asistenței Sociale din cadrul Primăriei Slatina, de pe strada Nicolae Bălcescu din Slatina.
Aceștia au semnat un process verbal că au luat la cunoștință despre această detașare ce poate ajunge și până la un an.
DSP Olt are la acest moment doi medici epidemiologi.
Informația a fost confirmată de reprezentantul DSP Olt, Elena Ioniță.
Două cazuri cu coronavirus sunt confirmate la nivelul județului, ambii pacienți fiind internați la Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova.
Vom reveni cu amănunte.