Medicina de familie din Olt, în suferință

0
456

La nivelul judeţului își desfășoară activitatea peste 230 de medici de familie, însă sunt localităţi unde numărul acestora este insuficient, raportat la populaţia existentă. Astfel, ar mai fi nevoie de încă 16 medici la nivelul judeţului, atât în comune, cât şi la Corabia, Balş și Potcoava. Mai grav, este faptul că, în două localități din județ nu există medici. Exte vorba despre comuna Vișina Nouă și Scărișoara.

Pentru a creşte calitatea actului medical, iar pacienţii să nu mai aştepte pe la uşile cabinetelor, la nivelul judeţului ar mai fi nevoie de cel puțin 16 medici de familie.

Astfel, în orașul de la malul Dunării, Corabia ar mai fi nevoie de doi medici pentru a le oferi servicii medicale corăbienilor. Deficit de medici de familie există şi în oraşele Balș și Potcoava. Aici ar mai fi nevoie de câte un medic. Probleme sunt şi la Dăneasa, Izvoarele, Radomirești, Spineni, Dobrosloveni și Mihăești, Vădăstrița, Ghimpețeni, Vulpeni și Optași Măgura unde ar mai fi nevoie de câte un medic pentru fiecare comună. Conform legislaţiei în vigoare, necesarul de medici este stabilit de către o comisie formată din doi reprezentanți ai casei de asigurări de sănătate, doi reprezentanți ai direcției de sănătate publică și un reprezentant al colegiului medicilor„Pentru accesul asiguraților la servicii medicale oferite de medicul de familie, Casa de Asigurări de Sănătate Olt a urmărit și urmărește încheierea de contracte cu medicii de familie astfel încât să fie asigurată o cât mai bună acoperire teritorială. La nivelul județului există localități în care mai este necesar 1 sau chiar 2 medici față de cei existenți, astfel: la Balș, Vișina Nouă, Dăneasa, Izvoarele, Potcoava, Radomirești, Spineni, Dobrosloveni și Mihăești, Scărișoara, Vădăstrița, Ghimpețeni, Vulpeni și Optași Măgura ar mai fi nevoie de 1 medic, iar la Corabia de 2 medici. În două localități din județ nu există medic de familie, acestea sunt Vișina Nouă și Scărișoara”, a declarat președintele director general al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt, Florin Valentin Ciocan.

La această situație se adaugă faptul că în următorii doi ani nu mai puțin de 24 medici de familie din Olt împlinesc vârsta de pensionare și ar putea părăsi sistemul. Ca urmare în județ ar putea să apară un deficit de cadre medicale, în condițiile în care asupra asistenței medicale primare planează acea amenințare a lipsei viitoarei generaţii de medici de familie, care să ia locul acelora care vor ieşi la pensie.

În vederea asigurării furnizării de servicii medicale în asistența medicală primară în prezent, în județul Olt, sunt încheiate 230 de contracte de furnizare de servicii medicale în asistența medicală primară, în cadrul cărora își desfășoară activitatea 232 de medici.