CJ Olt a recompensat cei mai buni sportivi și antrenori din județ. Oprescu: „Au pus Oltul pe harta lumii”

0
180

Sportivii și antrenorii din județ, care au obținut rezultate la competițiile internaționale au fost premiați de reprezentanții CJ Olt.

Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că va susține tot timpul performanța.

„Îi premiem pe cei mai valoroși sportivi din județ, care au obținut rezultate la competițiile internaționale. Acești sportivi și antrenori au reușit să pună Oltul pe harta lumii și vă mulțumim pentru acest lucru. Vreau să vă asigur că CJ Olt vă va fi alături în continuare, pentru că vom susține tot timpul performanța sportivă. Știu că în spatele acestor rezultate este talent, dar și multă muncă, ambiție și voință. Mi-aș dori ca tinerii care vor să îmbrățișeze o carieră sportivă să se inspire și să fie motivați de rezulatele obținute în 2019 ”, a spus Marius Oprescu.

Festivitatea de premiere a fost una restrânsă și a fost organizată la Centrul Cultural „Eugen Ionescu ” Slatina.

CJ Olt a alocat 71.500 lei pentru premierea sportivilor și antrenorilor, după cum urmează:

Premii individuale, în sumă de 3.500 lei, se acordă sportivilor şi antrenorilor care au reuşit performanţa de a obţine locul al II-lea la Campionatele Europene :
1. Alina Ene, CSM Slatina Box, Campionat European U 22 Seniori +81 kg, locul II, antrenori: Constantin Gălbenușe și Lumința Turcin.
2. Răzvan Bățăgui, Clubul Sportiv Școlar Caracal Kaiac – Canoe, Campionat European Juniori și U23 – C4 500 m, Locul II, Campionat Mondial Juniori și Tineret U23: C4 500 m, Locul IV – C2 1000 m, Locul VI Zdurcea Ionel
3. Andrei Fieraru ACS Prosport 2009–Slatina Tenis, Campionat European de Juniori – U15, proba de dublu – Locul II, antrenor: Maican Mihnea Adrian;

Premii individuale, în sumă de 1.500 lei, se acordă sportivului şi antrenorului care au reuşit performanţa de a obţine locul V la Campionatele Europene :
1. Adina Cace, LPS Slatina, Handbal Campionat European Tineret – Locul V, antrenor Victor Dăbuleanu;
2. George Alexandru Iliescu, CS Alprom Slatina, Box, Campionat European Şcolar de Cadeţi – Locul V, antrenor Băduţ Nicolae;

Premii individuale, în sumă de 2500 lei, se acordă sportivilor şi antrenorului care au reuşit performanţa de a obţine locul al II-lea la Campionatele Balcanice:
1. Neagoe Andrei CSM Slatina, Atletism – Ștafetă 4 x 100 m, Locul II
– Campionat Balcanic Seniori – 200 m , Locul III- Cupa Europei Seniori – ştafetă 4 x 100 m, Locul VI, antrneor: Dan Bărbuți;
2. Daniel Budin, CSM Slatina Atletism – Campionat Balcanic Seniori – ştafetă 4 x 100 m, Locul II, antrneor: Dan Bărbuți.
3. Ana Barbu, CSS Slatina,Tenis de Masă Campionat Balcanic Juniori1 – Echipe, Locul II, antrneor Felicia Coneschi;

Premiul, în sumă de 1500 lei, se acordă sportivului care a reuşit performanţa de a obţine locul al IV-lea la Campionatele Balcanice:
1. Costea Luca, ACS Oltenia Taekwondo Taekwondo Campionat Balcanic Seniori – Locul IV Costea Aurelian
2. Sophie Costea ACS Oltenia Taekwondo Taekwondo Campionat Balcanic Cadeti – Locul IV, antrenor: Aurelian Costea