Polițiștii olteni cu ochii pe cerșetori și pe comerțul ilicit

0
214

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Slatina au acționat în acest sfârșit de săptămână pe raza localității, pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit și a faptelor de cerșetorie.

La activități au participat polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroul de Investigații Criminale, ocazie cu care au efectuat controale în zona piețelor, autogărilor și a altor zone aglomerate de pe raza orașului.

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au verificat 37 de societăți comerciale și 7 producători agricoli. Totodată au fost identificate cinci persoane care apelau la mila publicului. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale la Legea nr. 61 din 1991 R. și Legea nr.12 din 1990 R, în valoare totală de 9.800 lei. Au fost confiscate produse de îmbrăcăminte și alimentare în valoare de 2.200 lei.