Accident în apropierea gării

0
536

Pompierii Detașamentului Slatina acționează la un accident feroviar produs în orașul Piatra-Olt, în apropierea Gării CFR, din datele preliminare în autoturism se aflau două persoane, ambele sunt conștiente.

La fața locului acționează un echipaj SMURD, o autospecială pentru descarcerări grele, o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță.

Autoturismul era condus de o tânără, în vârstă de 18 ani, aceasta nu prezenta urme vizibile de traumă, iar pe scaunul din dreapta-fata se afla un minor, în vârstă de 14 ani, cu traumatism cranio-facial și traumatism umăr drept.

În trenul InterRegio 1721 se aflau aproximativ 100 de persoane. Nicio persoană din tren nu a necesitat îngrijiri medicale. Minorul, din orașul Piatra-Olt, urmează să fie transportat la UPU Slatina.