Simona Halep VS Serena Williams. Simona este CAMPIOANĂ

0
365

Simona Halep a făcut o partidă senzațională în finala cu Serena Williams, câștigând titlul Wimbledon cu 6-2, 6-2 în 56 de minute contra multiplei campioane americane. În prima ei finală la Wimbledon, Simona a fost aproape fără greșeală, în ceea ce ar putea fi considerat meciul vieții ei. Un start dezlănțuit, în care s-a desprins la 4-0 în 13 minute, a fost consolidat apoi de aceeași execuție superbă a planului de joc, un amestec de răbdare și agresivitate și sânge rece, totul, susținut de o defensivă stelară.

SImona intră în istoria tenisului: în a cincea ei finală de Grand Slam câștigă al doilea titlu de Slam. În clasament, ea va fi pe locul 4 de luni, dar în Race to Shenzhen va urca pe locul 2, iar cu acest titlu intră din nou în conversația pentru locul 1 la final de sezon.

Simona Halep vs. Serena Williams, inspirație pentru Gogu Neagoe

Acest meci de neuitat, a fost o sursă de inspirație pentru caricaturistul oltean  Neagoe Gogu care a decis să le facă portretul celor două jucătoare de tenis care au ținut o lume întreagă cu tensiunea ridicată pentru 56 de minute.

Gestul caricaturistului denotă că mândria pe care ne-a adus-o Simona nu poate fi descrisă în cuvinte. Mulțumim, Simona!