Sechestru de peste 400.000 de lei pus de Fisc pe bunurile unui afacerist din Olt

0
1799

Mai multe autoturisme și case, aparţinând unor debitori din judeţul Olt au fost puse sub sechestru de către Administrația Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP), în primele cinci luni ale acestui an. Acestea au fost scoase la licitaţie publică pentru acoperirea obligaţiilor restante către Fisc. Cel mai mare sechestru instituit de Fiscul oltean în primele cinci luni din 2019 s-a ridicat la valoarea de aproape 420.000 de lei.

În primele cinci luni ale anului 2019, la nivelul AJFP Olt au fost aplicate mai multe sechestre pe bunuri mobile şi imobile. Potrivit purtătorului de cuvânt al AJFP Olt, Mihaela Marinescu, cel mai mare sechestru a fost în valoarea de peste 400.000 de lei. „Valoarea celor mai mari cinci sechestre instituite , la nivelul AJFP Olt, în perioada ianuarie-mai 2019 au fost de : 419.040 lei, 295.000 lei, 259.317 lei, 232.539 lei și 215.720 lei. Sechestrele au fost aplicate pe vibropresă, autoturisme și case, debitorii fiind din Balș, Caracal și Stoicănești”,a precizat Marinescu.

Potrivit articolului159, alineatul 6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 92/2003 republicată privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante. Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25 la sută pentru a doua licitaţie şi cu 50 la sută pentru a treia licitaţie. Fiscul pune accent pe urmărirea silită a acţionarilor şi asociaţilor, pentru a recupera restanţele la bugetul de stat înregistrate de firmele acestora. Astfel statul se îndreaptă către averile personale ale patronilor, prin atragerea răspunderii solidare.

De altfel, prin Ordinul numărul 127/2014 emis de Autoritatea Naţională de Administrare Fiscală riscă să-şi piardă maşinile, casele, apartamentele nu doar administratorii firmelor cu datorii, ci şi rudele care primesc bunuri din patrimoniul societăţii. Până la intrarea în vigoare a acestui ordin executarea bunurilor unei firme pentru neplata datoriilor era instrumentul prin care statul încerca să recupereze din prejudicii.

În 2018, la nivelul AJFP Olt au fost aplicate  110 sechestre pentru bunuri mobile şi imobile (69 pentru bunuri mobile şi 41 pentru bunuri imobile), în valoare de circa 5,8 milioane RON (aproape 58 miliarde ROL). Cel mai mare sechestru instituit de Fiscul oltean în anul 2018 s-a ridicat la valoarea de 639.922 RON  (aproape 6,4 miliarde ROL) și a fost pus pe casa cu teren a unui afacerist din Slatina.

 În 2017, la nivelul AJFP Olt au fost aplicate aproximativ 200 de sechestre pentru bunuri mobile şi imobile (97 pentru bunuri mobile şi 100 pentru bunuri imobile), în valoare de peste 41 milioane RON (peste 410 miliarde ROL). Din cele 197 de sechestre, 100 au instituite pe bunuri imobile, valoarea acestora ridicându-se la 35.548.719 lei și 97 pe bunuri mobile cu o valoare de 5.710.740 lei.  Cel mai mare sechestru, în valoarea de 15.854.048 de lei, a fost instituit pe bunurile unui afacerist.