Comuna Perieți, fără primar

0
692

Deși anul viitor urmau să aibă loc alegerile pentru desemnarea noului primar, Robert Costin Vâlceleanu, edilul comunei Perieți și-a pierdut funcția înainte de expirarea de drept a mandatului. Pe 3 Iulie, Instituția Prefectului județului Olt a emis ordin de încetare a mandatului, Vâlceleanu fiind condamnat definitiv la o pedeapsă cu suspendare în dosarul în care a fost acuzat de delapidare în formă continuată.

Pe 6 Iulie, a fost pronunțată sentința definitivă, de către Curtea de Apel Craiova, în dosarul în care edilul comunei Perieți, Robert Costin Vâlceleanu, a fost acuzat de delapidare și condamnat  la doi ani şi zece luni de închisoare cu suspendare.

În mai 2017, edilul a fost reţinut, apoi plasat sub control judiciar, fiind acuzat că ar fi retras din casieria primăriei, o sumă de 58.000 de lei. Primarul, în această acțiune ilegală, a primit ajutorulul unor funcţionari. “În fapt s-a reţinut că, în perioada 2012-2014, cei cinci inculpaţi, în calitate angajaţi ai Primăriei comunei Perieţi, şi-au însuşit diferite sume de bani din casierie pentru care au prezentat, ca documente justificative, facturi fiscale și chitanțe ale unor societăţi inactive, documente pe care tot ei le-au completat. Totodată, au întocmit în fals state de plată atestând prestații sociale fictive, retrăgând şi însușindu-și sumele de bani aferente operaţiunilor consemnate.”, au arătat procurorii.

Alexandra N.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here