S-a stins din viaţă dr. Danielescu Gheorghe

0
731

Doctorul Danielescu Gheorghe are o strânsă legătură cu Corabia. Moartea acestuia a lăsat un gol mare în sufletul cetățenilor de pe malul Dunării și nu numai. Edilul localității, Ing. Iulică Oane, a dorit să își exprime public regretele legate de trecerea în lumea celei drepți a medicului Danielescu Gheorghe:

“S-a stins din viaţă dr. Danielescu Gheorghe – omul care şi-a pus amprenta pe sănătatea noastră şi a copiilor noştri.
Născut în localitatea Scundu, judeţul Vâlcea, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti în anul 1959, efectuând stagiatura în comuna Grojdibodu (1959 – 1961) apoi a urmat rezidenţiatul în Spitalul Clinic Fundeni (1961-1964). Din anul 1965 a activat în cadrul cabinetului de pediatrie al Policlinicii Corabia până în anul 2000 când s-a pensionat. În cei peste 45 de ani în care a activat în domeniul sănătăţii, medicul pediatru Danielescu Gheorghe a primit numeroase diplome şi recunoaşteri pentru neostenita sa activitate. Menţionăm Diploma de Excelenţă din anul 2002 din partea Preşedintelui Colegiului Medicilor din România, pentru toată activitatea în ocrotirea sănătăţii şi Diploma de Membru de Onoare al Societăţii Naţionale de Cruce Rosie din România, primită în anul 1996. În anul 2012, prin Hotărârea Consiliului Local Corabia nr. 4/31.01.2012, domnului doctor Danielescu Gheorghe i s-a acordat titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Corabia. Prin neobosita activitate medicală pe care a dus-o de-a lungul anilor, prin vorbele, sfaturile şi încurajările pe care ni le-a adresat, prin energia pozitivă pe care o emana, doctorul Danielescu şi-a pus cu siguranţă amprenta pe sănătatea noastră. Şi pentru că, recunoştinţa este miezul dragostei faţă de semenii noştri, noi, cetăţenii oraşului Corabia îi suntem recunoscători doctorului Danielescu pentru tot ce a făcut pentru sănătatea noastră şi a copiilor noştri. Dumnezeu să vă odihnească în pace!
Ing. Iulică Oane- primarul oraşului Corabia” apare pe pagina de socializare a orașului Corabia.

Alexandra N.