PSD Olt respectă noua conducere a partidului

0
369

Înainte de Congresul extraordinar al PSD, din 29 iunie, senatorul Renică Diaconescu îşi declara expres scepticismul în legătură cu oportunitatea organizării unui asemenea eveniment de pe urma căruia partidul nu se va alege cu nişte beneficii semnificative. Adevăratul Congres, spunea domnia sa, va veni după alegerile prezidenţiale. Cei ce se vor alege acum vor avea o misiune de tranziţie, iar pentru o tranziţie cât mai lină, lipsită de prăbuşiri interioare, doamna Viorica Dăncilă este cea mai potrivită. De la înălţimea funcţiei de prim-ministru, ea este persoana care poate asigura partidului şi guvernului stabilitatea necesară. În acest sens, poziţia fostului ministru şi vicepremier, Paul Stănescu, a fost exprimată de la bun început. Domnia sa s-a pronunţat ferm împotriva organizării Congresului acum, când încă suntem la puţin timp după dezastrul din 26 mai. „Am spus foarte multor colegi să se grăbească încet”, a adăugat liderul oltean, referindu-se la cei care, prefigurând nişte bulversări în partid, au început să alerge după funcţii, într-un moment în care partidul trebuia lăsat să-şi analizeze în linişte cauzele înfrângerii şi să ia acele măsuri care să-l ajute să nu mai ajungă niciodată în astfel de situaţii limită. Cerându-i-se să precizeze câteva dintre cauzele dezastrului de la europarlamentare, Paul Stănescu a situat la loc de frunte aroganţa de care au dat dovadă unii lideri importanţi ai partidului. Sperând că s-au tras, totuşi, învăţămintele necesare, Paul Stănescu a subliniat că va respecta noua conducere a partidului şi o va sprijini. La rândul său, Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt, vorbind despre lista de candidaţi, s-a declarat surprins de faptul că s-au înghesuit pe această listă oameni care au pierdut alegerile în organizaţiile lor. „Nu cred că au ce să mă înveţe astfel de oameni care au pierdut alegerile (…). Cred că o echipă trebuia făcută din oameni care au câştigat, din învingători care au ştiut de fiecare dată, indiferent de momentele grele sau bune, să câştige alegerile în organizaţiile lor”.

Acum, rezultatele alegerilor pentru noua echipă de conducere a PSD se ştiu. Poate că Viorica Dăncilă, ca preşedinte PSD, Orlando Teodorovici, ca preşedinte executiv, şi Mihai Fifor, ca secretar general, nu reprezintă tocmai echipa cea mai redutabilă. Dar asta a fost alegerea delegaţilor la Congres, iar jocul democratic impune, aşa cum spunea Paul Stănescu, respectarea acestei alegeri. Ce îşi doreşte, de acum încolo, o ţară întreagă este stabilitatea politică şi economică pe care această echipă ne-a promis-o. Credem că programul politic adoptat la Congres, intitulat „România la puterea 10” reprezintă o garanţie în acest sens. Cele „Zece principii pentru a putea fi puternici împreună”  sunt următoarele: 1. Partidul Social Democrat face o politică pentru oameni, nu împotriva oponenţilor; 2. Rămânem cel mai pro-european partid din România; 3. Ne asumăm valorile de stânga şi istoria social-democraţiei; 4. Democraţia internă, naţională şi europeană nu se negociază; 5. Intoleranţa de orice fel descalifică actul politic; 6. România nu se opreşte la marginea oraşelor şi a salariului mediu; 7. Lucrăm pentru o societate în care nimeni nu este lăsat în urmă; 8. Combatem acum inegalităţile sociale, credem în şanse egale; 9. Susţinem progresul, abordăm lucid problemele actuale şi viitoare; 10. Vrem o Românie care contează într-o Europă socială.

În fine, nu ştim cât de „adevărat” a fost acest Congres extraordinar al PSD. Ceea ce este incontestabil este că PSD a intrat în faza post-Dragnea, o fază de tranziţie în care noua echipă de conducere îşi propune să creeze premizele pentru ca partidul să fie iarăşi ce-a fost şi mai mult decât atât.

Constantin Smedescu