Primari și viceprimari din Olt, excluși din PNL. Președintele PNL Olt: „În cadrul filialei Olt s-a terminat cu jocurile duble, s-a terminat cu jocurile de culise și s-a terminat cu nemunca”

0
888

Președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, a susţinut marți, 4 iunie, o conferință de presă, alături de președintele PNL Slatina, medicul Viorel Dumitrescu și prim- vicepreședintele organizației județene a PNL Olt, pe domeniul Strategii Politice si Comunicare, primarul comunei Studina, Marian Vasile.

 În cadrul întâlnirii au fost abordate o serie de subiecte, principalele teme ale conferinței  vizând analiza rezultatelor la alegerile europarlamentare și măsurile dispuse în urma acestora în cadrul filialei. De departe cel mai fierbinte subiect  a fost cel legat de excluderile unor primari, viceprimari și consilieri locali ai PNL Olt. Liderul organizației județene, Liviu Voiculescu, a motivat că toate deciziile au fost luate în cadrul Biroului Politic Județean.Așa cum este firesc după rezultatul alegerilor în ședința Biroului Politic Județean, de joi, am făcut și o analiză asupra rezultatelor obținute de fiecare localitate în parte din județul nostru. În urma analizei pe care am făcut-o împreună cu colegii din Biroul Politic Județean (PBJ) am decis să luăm anumite măsuri și aceste măsuri sunt următoarele: am propus pentru excludere un număr de patru primari. Este vorba despre primarul de la Scornicești, primarul de la Izbiceni, primarul de la Pleșoiu și primarul de la Vulpeni. De asemenea, aceeași propunere de excludere pentru viceprimarii de la Pleșoiu și Vulpeni, împreună cu trei consilieri locali de la Pleșoiu și doi consilieri locali de la Vulpeni. De asemenea, s-a luat decizia dizolvării organizațiilor Optași-Măgura, Pleșoiu și Vișina Nouă și au fost sancționați cu avertisment consilierii locali dintr-un număr de 21 de organizații. Urmează conform procedurii, conform statutului ca în ședința de joi cei propuși pentru excludere să se prezinte dacă doresc în fața Biroului Politic Județean. Au fost făcute aceste convocări cu trei zile înainte așa cum prevede statutul având dreptul să se exprime, să se apere în fața colegilor din Biroul Politic Județean așa că orice discuție legată de respectarea procedurii este inutilă. BPJ a validat propunerea de excludere, urmând ca excluderea efectivă nominal să se facă în ședința BPJ, de joi”, a declarat președintele PNL , Liviu Voiculescu. Liderul PNL Olt a ținut să-i avertizeze și pe acei membri PNL care au o atitudine duplicitară că, de acum înainte, s-a terminat cu jocurile de culise.

În cadrul filialei Olt s-a terminat cu jocurile duble, s-a terminat cu jocurile de culise și s-a terminat cu nemunca. Cine vrea să rămână alături de noi cu mare drag îi suntem buni prieteni, buni colegi. Cine dorește să aibă o atitudine duplicitară, să joace și cu PNL-ul și cu PSD-ul așa cum din păcate s-a mai obișnuit prin filiala noastră, fie că este vorba de primari, parlamentari, consilieri județeni, consilieri locali nu se mai poate acest lucru, atâta timp cât eu și colegi mei, domn vicepreședinte Marian Vasile, domnii președinți de orașe vom ocupa aceste funcții. Este o hotărâre pe care am luat-o și votul din 26 mai ne confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a conchis Voiculescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here