Noua conducere a PSD pregăteşte o remaniere extinsă

0
489

Deși președintele Iohannis ține în șah PSD cu noile propuneri de miniștri, noua conducere a partidului pregătește deja o remaniere extinsă, pentru a-și consolida poziția. Continuarea înlăturării oamenilor cunoscuți ca apropiați ai lui Liviu Dragnea și înlocuirea lor cu oameni supuși noii puteri agită spiritele printre cei care sunt în jurul mesei. În încercarea de a lua o felie cât mai mare la masa puterii, „noul PSD” riscă să devină un butoi cu pulbere din cauza neînțelegerilor dintre Paul Stănescu, Marian Oprișan și alți lideri locali care își revendică pozițîi în Guvern.

Viorica Dăncilă începe să realizeze că singura „calitate” pentru care este folosită în acest joc este că vremelnic se află în poziția de premier și că doar acest lucru îi garantează rămânerea la masă. Gabriela Firea deocamdată stă în afara jocului, așteptând separarea apelor, evaluându-și șansele de a prelua conducerea partidului.

Mult mai inteligent pare a juca Marcel Ciolacu. El a ales poziția de președinte la Camera Deputaților, loc de unde poate controla majoritatea, sursele noastre menționând că poziția sa este una de echilibru, așteptând și el să vadă cum se așează lucrurile.

Așadar, pe acest fundal, în laboratoarele noului PSD sunt gândite o serie de schimbări la nivelul Guvernului. PSD a luat la țintă două din pozițiile deținute de ALDE. Slăbit după alegeri și cu Tăriceanu având vot favorabil pentru urmărirea penală, ministerul lui Meleșcanu este ca și pierdut, fiind o chestiune de zile înlocuirea sa. Un alt punct cheie pe care PSD și-l dorește de foarte multă vreme este Ministerul Energiei. Tăriceanu ar agrea și el predarea acestui minister, sătul fiind de poziția dominatoare a lui Chițoiu.

Ministerul de Interne pare a fi punctul cel mai sensibil și este negociat intens de baronii locali. Cel mai tare este râvnit de Marian Oprișan, extrem de nervos că, deși el a fost cel mai vocal împotriva lui Dragnea, până acum nu a primit absolut nimic. Ministerul deținut de Carmen Dan este dorit în egală măsură și de organizația Olt, dar și de Buzău și Maramureș.

Un alt ministru care ar urma să fie sacrificat pentru liniștea în relația cu Kovesi și apropiații acesteia este Alexandru Petrescu. În permanentă, lui Petrescu i s-a reproșat din interiorul partidului că are o atitudine mult prea prietenoasă cu firmele apropiate de Sebastian Ghiță.

Și ministrul Apărării, Gabriel Leş, ar urma să plece acasă, postul fiind negociat cu organizația Constanța – mai precis cu Felix Stroe – miza fiind preluarea conducerii Portului Constanța.

Daniel Breaz, ministrul Culturii, a negociat și el cu noua conducere plecarea de la minister, pentru a prelua organizația Alba în locul lui Ioan Dârzu, care va fi mazilit. Surse din partid spun că, de altfel, Breaz este în negocieri cu doi parlamentari PNL, care ar urma să se alăture organizației Alba.

Se pare însă că cel mă incomod personaj pentru baronii din jurul mesei noii puteri din PSD este Eugen Teodorovici. Văzut ca o varianta pentru organizația PSD București lunile trecute, însă ținut pe tuşă, acum actualii lideri se tem de potențialul ministrului de Finanțe în interiorul partidului. Marian Oprișan este cel mai vocal împotriva sa, reproșându-i activitatea ANAF și faptul că a înlocuit șefii Administrației Fiscale din județe fără să se consulte cu organizațiile.

Teodorovici are însă reale șanse și în disputa pentru funcţia de Comisar European, care se anunță în perioada următoare, noua conducere dorind să scape de el pentru a nu-i încurca în eventualitatea unei candidaturi la Congres. Nu ar fi exclus ca pe Teodorovici să îl găsim în final în poziția de prezidențiabil și poate și mai mult.

Așadar, se anunță vremuri tulburi în PSD, cu schimbări majore atât la nivelul conducerilor de organizații, dar și în guvern.

Sursa: stiripesurse.ro