Investiție fără precedent în istoria Slatinei

0
2819

Primarul municipiului Slatina, Emil Moț, a semnat, miercuri, contractul cadru pentru asfaltarea tuturor străzilor din municipiul reședință de județ.

Primăria Slatina va derula , în următorii patru ani, unul dintre cele mai mari proiecte de investiţii din întreaga istorie a Slatinei. Este vorba despre asfaltarea a peste 100 de străzi. Contractul a fost semnat miercuri de către primarul Emil Moț. „Astăzi am semnat contractual cadru ce include asfaltările care vor avea loc în Municipiul Slatina în următorii 4 ani.  Începând cu luna iulie, Slatina va deveni un șantier și anunțăm populația că vom da startul asfaltărilor cu străzile Elena Fântâneanu – Textilistului, Islazului, Spicului, Boiangiului, Lacului, Zorilor, precum și cele aflate în Cartierul Toamnei.”, a anunțat edilul șef al municipiului Slatina, pe pagina sa de socializare.