Decalarea unor termene de depunere a ofertelor ține doar de respectarea unor proceduri legale și nu înseamnă anularea licitațiilor!

0
71

Pentru o corectă informare a opiniei publice precizăm că decalarea termenelor de depunere a ofertelor pentru anumite contracte destinate proiectării și execuției unor obiective de infrastructură rutieră, ține doar de respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice.

Astfel, potrivit articolului 153 din legea 98/2016, privind achizițiile publice, CNAIR este obligată să decaleze termenul limită pentru depunerea ofertelor, ori de câte ori un potențial aplicant solicită clarificări care au ca efect modificarea ori completarea documentației de atribuire, astfel încât toți operatorii economici să aibă timp suficient la dispoziție pentru a adapta ofertele la noul mod de interpretare a elementelor contractului.

În caz contrar, proiectul poate fi blocat definitiv de operatorii economici nemulțumiți, prin decizii ulterioare ale instanțelor.

Este și cazul contractului pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic destinate construcției Drumului Expres Craiova – Târgu Jiu, pentru care termenul limită de depunere a ofertelor, stabilit inițial pentru data de 3 mai 2019, a fost decalat de două ori: 17 mai, respectiv 30 mai 2019.

Din aceleași motive au fost decalate de-a lungul timpului termenele limită pentru diverse alte contractele lansate în licitație.

Trebuie să mai precizăm că toate obiectivele care fac parte din Master Planul General de Transport, sunt eligibile pentru finanțare din fonduri europene, fără excepție. Prin această se înțelege clar că există finanțarea necesară derulării lor.

CNAIR atrage atenția celor care vehiculează informații false sau insuficient fundamentate în spațiul public, că prin acest tip de abordare pot pune în pericol buna derulare a acestor proiecte, prin scăderea interesului companiilor serioase față de contractele lansate în licitație publică.

Diectorul General al CNAIR S.A., Narcis Neaga a ținut să sublinieze că toate proiectele lansate de Companie  în licitație publică, inclusiv în acest an, vizează strict interesul public față de dezvoltarea infrastructurii rutiere din România și nu sunt influențate în nici un mod de derularea campaniei electorale.

“Fac apel inclusiv la anumiți reprezentanți ai mass-media să respecte deontologia profesională și să nu încerce să manipuleze opinia publică din rațiuni care nu au legătură cu atitudinea onestă specifică profesiei de jurnalist. CNAIR a lansat și va lansa permanent proiecte de infrastructură rutieră, care contribuie exclusiv la dezvoltarea economică a României și a creșterea gradului de siguranțș a participantilor la traficul rutier. Aceste proiecte sunt lansate în licitație în baza unor proceduri legale bine stabilite și nu sunt influențate de perioadele de campanie electorală”, a mai declarat directorul general al CNAIR S.A., Narcis Neaga.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here