Spitalul Județean Slatina angajează asistenți medicali

0
2224

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va organiza, în perioada următoare , concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a cinci posturi de asistent medical. Mai exact, este vorba despre două posturi de asistent medical debutant, specialitatea radiologie-imagistică medicală cu nivel de studii postliceale (PL ) la Laboratorul radiologie și imagistică medicală, un post de asistent medical principal, specialitatea radiologie-imagistică medicală cu nivel de studii postliceale (PL ) la Laboratorul radiologie și imagistică medicală și două posturi vacante de asistent medical principal, specialitatea farmacie, nivel de studii postliceale, la Farmacia spitalului.

Candidaţii care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să aibă: studii postliceale sau echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 -1994, conform H.G. numărul 797/1997 privind echivalarea, cu nivelul studiilor postliceale sanitare, în specialitatea radiologie-imagistică medicală, pentru posturile de asistent medical debutant, specialitatea radiologie-imagistică medicală, nivel de studii PL și studii postliceale sau echivalarea studiilor absolvenţilor liceelor sanitare, promoţiile 1976 -1994, conform H.G. numărul 797/1997 privind echivalarea, cu nivelul studiilor postliceale sanitare, în specialitate (radiologie-imagistică medicală), examen pentru obținerea gradului de principal, cinci ani vechime ca asistent medical în specialiatate și curs de radioprotecție, pentru posturile de asistent medical principal, specialitatea farmacie și radiologie-imagistică medicală, nivel de studii PL. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 27 mai 2019,  iar interviul va avea loc în termen de patru zile lucrătoare de la data susținerii probei scrise. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 16 mai 2019, inclusiv. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituţiei. Relații suplimentare se pot obține de la Serviciul RUNO din cadrul spitalului, telefon 0349/802.550.