Județul Olt, prins într-un proiect cofinanțat prin Programul de cooperare elvețiano-român

0
185

Şase centre medico-sociale şi zece after school-uri au fost înfiinţate în comunităţi vulnerabile din judeţele Olt, Dolj şi Gorj, printr-un proiect cofinanţat prin Programul de cooperare elveţiano – român.

Tincuţa Apăteanu, director adjunct la Fundaţia Terre des hommes România, a precizat miercuri, într-o conferinţă de presă, că fundaţia a fost liderul unui consorţiu format din opt organizaţii neguvernamentale care au implementat acest proiect cu o valoare de aproximativ 5 milioane de euro.

Proiectul „zefiR – Împreună pentru puterea de acţiune” a început în luna mai 2013 şi se încheie în martie 2019, contribuţia organizaţiilor ce l-au implementat fiind de 10% din valoarea acestuia.

Potrivit Tincuţei Apăteanu, s-au oferit servicii educaţionale, de sănătate, au fost reabilitate locuinţe în 12 comunităţi vulnerabile.

„Scopul proiectului a fost să reducem cumva disparităţile dintre populaţia vulnerabilă şi cea majoritară, care nu e neapărat de etnie neromă, ci pur şi simplu e vorba de sărăcie”, a declarat reprezentanta Fundaţiei Terre des hommes România.

Ea a spus că în cele 12 comunităţi au fost înfiinţate zece after school-uri care au deservit peste 500 de copii ce şi-au îmbunătăţit rezultatele şcolare.

„Am prevenit şi am combătut abandonul şcolar, copiii au început să vină din ce în ce mai mult la şcoală, să aibă rezultate mai bune decât la începutul proiectului, am reabilitat peste 300 de locuinţe, am dezvoltat peste 30 de afaceri, (…) am înfiinţat şase centre socio-medicale care au deservit sute de mame, copii, în aceste comunităţi vulnerabile în care accesul la servicii de sănătate e foarte dificil”, a susţinut Tincuţa Apăteanu.

Aceasta a menţionat că peste 1.400 de copii au participat la activităţi psihosociale şi peste 400 de preşcolari au fost la grădiniţe multiculturale.

În cele şase centre medico-sociale au beneficiat de servicii peste 3.000 de copii, 650 de tinere mame şi peste 1.400 de alte persoane.

Reprezentanta Fundaţiei Terre des hommes România a arătat, de asemenea, că 290 de membri ai acestor comunităţi şi-au dezvoltat competenţe în domenii precum scriere de proiecte, advocacy, comunicare. „Am implicat peste 200 de tineri în activităţi de mentorat şi educaţie socială şi financiară”, a adăugat ea.

Prezent în conferinţa de presă, ambasadorul desemnat al Confederaţiei Elveţiene în România, Arthur Mattli, a declarat că pentru ieşirea din sărăcie este nevoie de o strânsă colaborare între reprezentanţi ai statului, ai sectorului privat şi ai organizaţiilor societăţii civile.

Arthur Mattli a spus că ideea proiectului „zefiR – Împreună pentru puterea de acţiune” a fost să reducă disparitatea minorităţii rome şi altor grupuri vulnerabile din societate. El este de părere că acest proiect reprezintă o poveste de succes, deoarece s-a stabilit un model, o colaborare strânsă între stat, comunităţi, societatea civilă şi împreună au adus îmbunătăţiri în domeniile de intervenţie: educaţie, sănătate, locuinţe, incluziune economică, dezvoltarea comunităţii.

sursa: agerpres.ro