Primării din Olt, pe lista UAT-urilor sprijinite de MDRAP pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție

1
302

În perioada 12 noiembrie 2018 – 21 februarie 2019, reprezentaţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) s-au deplasat la sediul a 75 de primării de oraşe şi comune din judeţele ţării în scopul acordării de sprijin în procesul de implementare a măsurilor Strategiei Naţionale Anticorupţie 2016-2020 (SNA). Acţiunea face parte din activitatea de sprijinire a 200 de unităţi administrativ-teritoriale desfăşurată în cadrul proiectului „Consolidarea sistemelor de integritate – cea mai bună strategie de prevenire a corupţiei în administraţia publică”, cod SIPOCA 61, cofinanţat din Fondul Social European (FSE) prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014 – 2020.

În acest sens, reprezentanţii din cadrul Direcţiei Integritate, Bună Guvernare şi Politici Publice, structură din cadrul MDRAP, responsabilă cu monitorizarea implementării SNA la nivelul administraţiei publice locale, s-au deplasat la sediul autorităţilor administraţiei publice locale care au beneficiat de asistenţă tehnică directă din judeţele: Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Vâlcea, Olt, Dolj, Alba, Sibiu, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Prahova, Ialomiţa, Ilfov, Dâmboviţa, Argeş, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Mehedinţi, Gorj, Constanţa, Tulcea, Buzău, Hunedoara, Arad, Timişoara, Caraş Severin, Buzău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Giurgiu, Călăraşi şi Teleorman. Procesul de selecţie a celor 75 de UAT-uri s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Metodologiei privind acordarea de asistenţă tehnică pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) 2016-2020 la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.

În cadrul reuniunilor, reprezentanţii MDRAP, pe lângă transferul de know-how (punerea la dispoziţie de modele, instrumente pentru identificarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor la corupţie, legislaţia în vigoare în domeniul prevenirii corupţiei etc.), au realizat şi demonstraţii pilot. Astfel, împreună cu reprezentanţii instituţiilor, au analizat principalele responsabilităţi pe care le au autorităţile administraţiei publice locale în procesul de implementare a SNA 2016-2020, şi anume:

– Adoptarea declaraţiei de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele şi mecanismul de monitorizare al SNA;
– Identificarea riscurilor şi a vulnerabilităţilor la corupţie specifice instituţiei;
– Identificarea măsurilor de remediere a vulnerabilităţilor la corupţie specifice instituţiei, precum şi a celor de implementare a standardelor de control managerial intern;
– Elaborarea planurilor de integritate;
– Autoevaluarea periodică a gradului de implementare a măsurilor preventive obligatorii prevăzute în Anexa 3 la HG nr. 583/2016;
– Evaluarea anuală a modului de implementare a planului de integritate şi adaptarea acestuia la riscurile şi vulnerabilităţile nou apărute;
– Participarea la activităţile de coordonare şi monitorizare ale SNA 2016-2020.

Reprezentanţii MDRAP au reiterat necesitatea identificării şi promovării aspectelor pozitive din propria activitate, acestea putând constitui atât soluţii binevenite pentru alte administraţii, cât şi vectori pentru îmbunătăţirea percepţiei cetăţenilor cu privire la activitatea administraţiei locale. Astfel, a fost prezentată Harta bunelor practici, instrumentul interactiv dezvoltat de MDRAP şi găzduit pe site-ul ministerului (http://greencity.mdrap.ro/), unde se regăsesc exemplele de bune practici identificate din monitorizarea SNA 2016-2020 la nivelul administraţiei publice locale în anii precedenţi.

În perioada următoare, activitatea de sprijinire a administraţiei publice locale în procesul de implementare a măsurilor prevăzute în Strategia Naţională Anticorupţie va continua. În acest sens, pentru detalii suplimentare vă puteţi adresa Direcţiei Integritate, Bună Guvernare şi Politici Publice la adresa de e-mail: integritateinadministratie@mdrap.ro.

1 COMENTARIU

  1. In sfârșit , măsurile luate vor zdruncina din temelii corupția din Jud Olt și nu numai !
    Încă o “bifare” în planul de măsuri anticorupție , cu cheltuirea fondurilor aferente !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here