Record de viteză pe o șosea din Olt

0
920

Un tânăr de 28 de ani, din municipiul București, a fost prins vineri de polițiștii Serviciului Rutier Olt circulând cu viteza de 152  kilometri pe oră, pe drumul naţional DN 64, pe raza comunei Strejești.

Polițiștii Serviciului Rutier Olt au continuat să acționeze pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței participanților la traficului rutier.

În această dimineață (n.r. vineri 8 februarie), aceștia au depistat în trafic, pe Drumul Național 64, pe raza comunei Strejești, un tânăr, de 28 de ani, din municipiul București, în timp ce a efectuat o depășire neregulamentară, încălcând marcajul continuu. Totodată, acesta a fost surprins de aparatul radar deplasându-se cu viteza de 152 km/h, pe raza localității”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

Pentru cele două încălcări ale preverilor O.U.G. 195/2002, polițiștii au sancționat contravențional conducătorul auto cu amendă în valoare de 1.885 de lei și i-au reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.