Zeci de locuri de muncă pentru olteni, la cules de mazăre

0
219

Oltenii care doresc să lucreze în străinătate, în domeniul agricol, au acum o mare oportunitate. Un angajator danez, cu ferme în Portugalia şi Danemarca, recrutează în următoarea perioadă culegători de mazăre. Sunt oferite 50 de locuri de muncă, iar procesul de selecţie va avea loc la Târgu Jiu, la mijlocul lunii februarie 2019.

Cerinţele angajatorului sunt: vârsta minimă 18 ani şi cunoştinţe minime de limba engleză, dar nu este obligatoriu. Durata contractului este aprilie – iunie 2019, în Portugalia, şi iunie – octombrie 2019, în Danemarca. Program de lucru 30 – 40 ore, 6 zile/săptămână.

Pentru munca prestată, culegătorii de mazăre vor fi plătiţi în funcţie de kilogramele culese.

În Portugalia, cazarea se face în case echipate cu toate utilitățile. Taxa de cazare plătită de lucrător/lună este de 100 – 120 euro, incluzând consumul/utilitățile. Transportul dus-întors România-Portugalia este plătit de angajator, urmând să recupereze banii din salariile plătite angajatului.Transportul de la locul cazării la locul de muncă este gratuit, fiind asigurat de către angajator. Mai multe informații despre cazare și transport se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com;

În Danemarca, cazarea se face în rulote, în camping sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu dușuri, mașini de spălat, internet Wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător/zi este de 8 euro și acoperă inclusiv gazul, apa și electricitatea. Transportul dus-întors Romania-Danemarca este în sarcina lucrătorului. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispoziția lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană. Opțional, lucrătorii pot să își aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă.

Plata muncii:

În Portugalia, plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă, în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul minim/lună/persoană pentru 173 de ore de lucru este de 700 euro brut. Dacă se culege mai mult de 1950 kg în 173 de ore, se va plăti, pentru fiecare kg. cules în plus, 0,30 euro/kg, ca bonus. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației portugheze.

În Danemarca, plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă, în lădițe, caserole cu gramaj specific. Salariul este 0.6 euro brut/kg+12,5% alocație de concediu. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. Mai multe informații despre impozite: http://www.skat.dk.

Candidaţii trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba română, cu poză inclusă, pe adresa de e-mail: work@greenpeas.dk. Termen limită pentru trimiterea aplicaţiilor – 01 martie 2019. Instrucţiunile de aplicare se găsesc pe website-ul www.My-greenpeas.com. Preselecţia aplicanţilor se face de către angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor pre-selectate se va face de către consilierii EURES. Selecţia va avea loc la mijlocul lunii februarie 2019, în Târgu-Jiu. Detaliile referitoare la data, locaţia şi programul selecţiei vor fi trimise NUMAI persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu.

Ulterior selecţiei, se va putea aplica până în data de 01.03.2019.