Topul saloanelor de înfrumusețare din Olt

0
1636

Oltul nu duce lipsă de saloane de înfrumusetare și nici de hairstyliști care și-au desăvârșit specializarea peste hotare.

Primele zece firme care desfășoară activități de înfrumusețare și coafură din Olt au raportat afaceri totale de peste 2,7 milioane RON (2.764.781 RON) în 2017, arată o analiză a Gazeta Oltului făcută pe baza datelor de la Regis­trul Comerţului Olt.

În clasamentul celor mai puternice firme din acest domeniu din Olt în ce privește cifra de afaceri pe primul loc se situează Medeea Studio SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 503.080 RON, cu un număr mediu de 12 salariați în anul 2017. Pe locul al doilea în ierarhie se plasează Tonica Stil SRL din Gostavățu cu o cifră de afaceri realizată în anul 2017 de 425.782 RON, cu un număr mediu de doi angajați. Aquarium Center SRL din Slatina a ocupat în 2017 poziţia a treia dupa cifra de afaceri, firma generând afaceri de 321.771 RON cu un număr mediu de trei salariați. Locul patru în clasamentul general a fost ocupat de Metal Lemn Chimie –Societate Cooperativă din Caracal care a înregistrat o cifră de afaceri de 291.747 RON. Pozitia a cincea în ierarhie este ocupată de Foarfeca de Aur Emilia SRL-D cu o cifră de afaceri de 215.567 RON (cinci angajați). Dimensione Noblesse SRL din Balș a ocupat locul șase în 2017 din punct de vedere al cifrei de afaceri cu 210.654 RON, cu un număr mediu de doi angajați. Pe locul şapte regăsim firma Gremio Grup SRL din Slatina care a generat o cifră de afaceri de 206.548 RON cu un număr mediu de 12 salariați. Locul opt în topul celor mai mari tari firme cu activitate de coafură și înfrumusețare după cifra de afaceri este ocupat de Delia Stil SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 205.915 RON (cinci angajați).

Pe penultimul loc al clasamentului general se plasează Touch of Beauty SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 194.391 RON (patru angajați). Ultimul loc în top este ocupat de Salon La Belle Epoque SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 189.326 RON (cinci salariați). În ce privește profitul net obținut de primele zece firme care activează în acest domeniu situația se prezintă astfel: locul I- Tonica Stil SRL cu un profit net de 187.569 RON; locul  II- Aquarium Center SRL cu un profit net de 84.390 RON; locul III- Dimensione Noblesse SRL cu un câștig net în anul 2017 de 73.947 RON; locul IV- Lucas Patrick Vival SRL-D din Balș cu un profit net de 71.101 RON; locul V- Gabriel Tudor 24 Vibe SRL-D din Caracal cu un profit net de 63.590 RON; locul VI- Gremio Grup SRL cu un câștig net în anul 2017 de 50.799 RON; locul VII- Trans Rapid Internațional SRL din Slatina care a realizat un câștig net de 43.973 RON; locul VIII- Medeea Plus SRL din Slatina cu un profit net de 43.727 RON; locul IX- Lady’s Studio Beauty Salon SRL din Slatina cu un câștig net de 43.136 RON și locul X- Potopinu Vioconstruct SRL din Potopinu cu un profit net de 40.064 RON. „ Primii 10 profesioniști din registrul comerțului Olt, cu activitate încadrată la cod CAEN 9602 – coafură și alte activități de înfrumusețare, conform datelor din situațiile financiare pentru anul 2017 obținute de la Ministerul Finanțelor Publice ( în ordinea profitului net) au înregistrat un profit net cumulat de 702.296 RON”, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt.