Prima ședință din acest an la Consiliul Județean Olt. Vicepreședinții CJ Olt și consilierii județeni, la raport

0
813

Consilierii judeţeni se întrunesc joi, 31 ianuarie 2019, de la ora 12.00, în prima sedință ordinară din acest an. Pe agenda întâlnirii, figurează 17 proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse dezbaterii și aprobării forului legislativ oltean.

Plenul Consiliului Județean (CJ) Olt se va reuni joi în prima şedinţă ordinară din acest an a instituției pe ordinea de zi fiind trecute 17 proiecte de hotărâre. Printre proiectele importante ce vor supuse aprobării plenul Consiliului Judeţean Olt se numără cel referitor la aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Olt pentru anul 2019, precum și modificarea articolului 1 din Hotărârea Consiliului Județean Olt nr.5/25.01.2018 cu privire la stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul aparatului de specialitate și aparatului permanent de lucru ale Consiliului Județean Olt, precum și din cadrul Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Olt, începând cu data de 1 ianuarie 2018.

De asemenea, în ședința de joi, aleșii județeni vor decide cu privire la preluarea în domeniul public al Județului Olt a unui teren aparținând domeniului public al comunei Dobroteasa, dar vor vota și trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Cârlogani, a unei părți din zona drumului județean DJ 677.

Tot în cadrul întâlnirii vor fi prezentate și trei rapoarte semestriale, două trimestriale și două anuale cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului, precum și patru rapoarte de activitate care vizează activitatea desfășurată de vicepreședinții Consiliului Județean Olt în anul 2018, de comisiile de specialitate, de consilierii județeni și de instituțiile și serviciile de sub autoritatea Consiliului Județean Olt în anul 2018. Toate proiectele de hotărâre sunt inițiate de președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Iată care sunt proiectele ce vor fi supuse aprobării în sedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Olt, din 31 ianuarie 2019:

Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere o persoană cu handicap îngrijită și protejată în centrele rezidențiale publice din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, pentru persoane cu handicap, pentru luna DECEMBRIE 2018; Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea costului mediu lunar de întreținere pentru o persoană vârstnică îngrijită în căminele pentru persoane vârstnice, pentru anul 2019; Proiect de hotărâre cu privire la stabilirea contribuției lunare de întreținere datorată de persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii și sunt îngrijite în Căminele pentru Persoane Vârstnice din subordinea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt și/sau de susținătorii legali ai acestora, pentru anul 2019;

Proiect de hotărâre cu privire la: transformare post vacant în statul de funcții al Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu”; Proiect de hotărâre cu privire la: modificarea unei poziții din statul de funcții al Centrului Județean de Cultură și Artă Olt înscris în Anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Județean Olt nr.183/25.10.2018; Proiect de hotărâre cu privire la transformare post vacant în statul de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Olt; Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Olt pentru anul 2019; Proiect de hotărâre cu privire la: diminuarea numărului de posturi al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt, ca urmare a preluării a 5 posturi de către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Olt; Proiect de hotărâre cu privire la: transformarea și mutarea unor posturi în statul de funcții al Spitalului Județean de Urgență Slatina; Proiect de hotărâre cu privire la: modificarea și completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Spitalului Județean de Urgență Slatina;

Proiect de hotărâre cu privire la: aprobarea Planului de școlarizare pentru anul școlar 2018-2019, pentru Secția Arte și Meșteșuguri din cadrul Centrului Județean de Cultură și Artă Olt; Proiect de hotărâre pentru modificarea articolului 1 din Hotărârea Consiliului Județean Olt nr.5/25.01.2018 cu privire la stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul aparatului de specialitate și aparatului permanent de lucru ale Consiliului Județean Olt, precum și din cadrul Cabinetului Președintelui Consiliului Județean Olt, începând cu data de 1 ianuarie 2018; Proiect de hotărâre pentru includerea unui imobil în domeniul public al Județului Olt, precum și pentru modificarea și completarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Județului Olt, însușit prin Hotărârea Consiliului Județean Olt nr. 41 din 26.04.2001, cu modificările și completările ulterioare; Proiect de hotărâre cu privire la: înlocuire membru și completare componență a Colegiului Director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt; Proiect de hotărâre cu privire la preluarea în domeniul public al Județului Olt a unui teren aparținând domeniului public al comunei Dobroteasa; Proiect de hotărâre cu privire la trecerea din administrarea Consiliului Județean Olt, în administrarea Consiliului Local al comunei Cârlogani, a unei părți din zona drumului județean DJ 677; Proiect de hotărâre pentru completarea „Calendarului manifestărilor culturale în anul 2019“;

Raport privind activitatea de soluționare a petițiilor pe semestrul II al anului 2018; Raport cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului desfășurată în trimestrul IV 2018; Raport cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului desfășurată în semestrul II 2018; Raport cu privire la activitatea Comisiei pentru Protecția Copilului desfășurată în anul 2018; Raport cu privire la situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, gravidelor în risc social și a activităților de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuși riscului de a fi părăsiți în unitățile sanitare reîntorși în familie, în trimestrul IV 2018; Raport cu privire la situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, gravidelor în risc social și a activităților de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuși riscului de a fi părăsiți în unitățile sanitare reîntorși în familie, în semestrul II 2018; Raport cu privire la situația copiilor părăsiți în unitățile sanitare, copiilor pentru care nu s-a stabilit identitatea, gravidelor în risc social și a activităților de monitorizare a cazurilor de copii care au fost supuși riscului de a fi părăsiți în unitățile sanitare reîntorși în familie, în anul 2018; Raport cu privire la activitatea desfășurată de Vicepreședinții Consiliului Județean Olt în anul 2018; Raport cu privire la activitatea desfășurată de comisiile de specialitate pe principalele domenii de activitate ale Consiliului Județean Olt în anul 2018; Raport cu privire la activitatea desfășurată de consilierii județeni în anul 2018; Raport cu privire la activitatea desfășurată de instituțiile și serviciile de sub autoritatea Consiliului Județean Olt în anul 2018.