Gala Superlativelor, un eveniment de succes

0
501

Marți, la Centrul Cultural ”Eugen Ionescu”, a avut loc una dintre cele trei manifestări dedicate împlinirii a 651 de la prima atestare documentară a municipiului Slatina.

Evenimentul, aflat sub denumirea de Gala Superlativelor, a debutat cu acordarea unor trofee și diplome de merit către instituțiile publice care își ascultă cetățenii când iau decizii și care prin acțiunile lor au adus beneficii locuitorilor județului Olt: Instituția Prefectului Olt pentru rezolvarea promptă a problemelor cetățenilor, Consiliul Județean Olt pentru sprijinirea investițiilor la Spitalul de Urgență Slatina și pentru susținerea interesului regional în vederea accesării fondurilor europene, Inspectoratul Județean de Poliție Olt pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, Inspectoratul de Jandarmi al Județului Olt pentru implicarea în acțiunile de voluntariat, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Matei Basarab” pentru organizarea acțiunilor de prevenire a situațiilor de urgență, Inspectoratul Școlar Județean Olt pentru promovarea proiectelor educative prin parteneriat între școli la nivel european, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Olt pentru recunoașterea oficială a calității serviciilor furnizate.

Premiile la această primă categorie au fost înmânate de primarul Slatinei, Emil Moț, care a declarat: ”Astăzi este despre oameni. Instituțiile fără de care Slatina și județul nu ar funcționa. Așa că, dragii mei colegi, dumneavoastră sunteți cei cu care lucrez în fiecare zi. Noi am muncit toți anul trecut. Acum, în zilele acestea, noi vă mulțumim și vă premiem. La mulți ani, Slatina!”

Prefectul de Olt, Silviu Neacșu, a fost primul care a urcat pe scenă să-și ridice premiul: ”Îi felicit pe cei de la Primăria Slatina, pe domnul primar, pe cei doi viceprimari și pe angajații Primăriei Slatina pentru modul corect și exemplar în care am colaborat. Vreau să le mulțumesc, de asemenea, pentru modul eficient în care am găsit cele mai bune soluții astfel încât să ne mișcăm repede în toate proiectele pe care le avem. Observăm că Slatina e mai frumoasă pe zi ce trece, nu putem decât să le mulțumim lor și dumneavoastră pentru ceea ce faceți!”

L-a urmat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu: ”Slatina are nevoie de un astfel de eveniment, pentru că este foarte important să ne cunoaștem valorile și, în același timp, să știm să le prețuim. La mulți ani, slătineni!”

Au urmat, rând pe rând, directori sau reprezentanți ai instituțiilor publice menționate, care au mulțumit pentru aprecieri, și-au arătat recunoștința față de colegi și cetățeni și care au adresat urări pentru un an mai bun.

Pentru a doua categorie a distincțiilor, cele pentru persoanele fizice și organizațiile neguvernamentale care pe parcursul anului 2018 au realizat proiecte și activități inedite în diferite domenii de activitate, premiile au fost acordate de către viceprimarul Gigi Ernes Vâlceleanu.

Cei care au urcat pe scenă sunt: Asociația Culturală ”Amprente Oltene” pentru realizarea documentarului ”Centenar. Slatina pe drumul Marii Uniri”, Laurențiu Guțică Florescu pentru elaborarea și publicarea unei monografii științifice a orașului, Gheorghe Florentin Moise pentru realizarea cărții ”Slatina în istoria României. 1918-2018”, Asociația ”Ecologia Bunului Simț” pentru publicarea cărții ”Anotimpurile Slatinei”, Asociația ”Nagual” pentru dezvoltarea proiectelor adresate copiilor cu autism, Asociația ”Sentire” pentru îmbunătățirea condițiilor de educație pentru copiii cu nevoi speciale, Organizația pentru Copii și Adulți ”TREBUIE” pentru sprijinul celor cu nevoi speciale, Georgel Pițulescu pentru realizarea albumului foto, Asociația Culturală ”Olt-Artis”, Asociația Culturală ”Iordache Art”, Asociația Socio-Culturală pentru Dezvoltare și Educație, Asociația Culturală PROART, Asociația Călușarii Slatinei, Asociația Culturală și Artistică Lyra, Asociația Salvatori Olteni, Subofițerul Boroi Liviu.

Un moment emoționant l-a reprezentat faptul că, în locul subofițerului Boroi Liviu, a venit să ridice premiul soția acestuia, care îl ținea în brațe pe fiul lor de numai două săptămâni.

Trecerea dintre prima și a doua parte a evenimentului a fost făcută printr-un moment muzical, vioară și saxofon, susținut de Amadeea Violin și Veran Zorilă.

Viceprimarul Claudiu Stăncioiu a oferit diplome de merit și trofee pentru agenții economici: ”De fiecare dată, în fiecare an, Primăria Municipiului Slatina premiază și sărbătorește excelența. În această seară ne îndreptăm atenția către cei care creează valoare adăugată, creează locuri de muncă, realizează investiții, își aduc o contribuție importantă la viața economico-socială a orașului. Vă apreciem eforturile și vă dorim mult succes în continuare!”.

Au sosit pe scenă, rând pe rând, reprezentanți ai ALRO SA, Pirelli, TMK ARTROM, Prysmian, Bekaert, Electrocarbon, Kaufland, ALTUR, Dedeman, Delta Aluminium, Spitalul Județean de Urgență Slatina, Anuța I Marian Daiana SRL, Altex, NICO STIL.

În cele din urmă, șapte veterani de război au primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Slatina: Toma Corcău, Mircea Albotă, Vasile Gavrilă, Ilie Beliţoiu, Ion Bontescu, Marin Bondoc, Dumitru Mateescu. Aceștia au povestit câteva detalii despre cum a fost viața în război, despre cum peste unul dintre ei a trecut tancul, despre cum au fost prizonieri în Siberia.

La finalul evenimentului, Ovidiu Komornyik a susținut un concert cu cele mai cunoscute melodii din repertoriul său.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here