S-a tras bonul câștigător la Loteria Bonurilor Fiscale

0
485

Duminică, 20 ianuarie, a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, pentru tichetele emise în perioada 1 – 31 decembrie 2018, în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile fiscale cu o valoare de 905 lei emise în data de 13 decembrie  2018.

Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Depunerea cererilor de revendicare a premiului, de către deţinătorii de bonuri câştigătoare, se realizează începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile, prin depunerea în original a bonului fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF, acest termen reprezentând termen de decădere din dreptul de revendicare a premiului.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea “conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru asigurarea transparenţei, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile MFP şi ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista centralizatoare cuprinde cel mult 100 de cereri (la nivel naţional), premiul de 1.000.000 lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare.

Dacă în urma centralizării listei bonurilor fiscale pentru care s-au revendicat premiile, se constată depăşirea numărului de maximum 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de a doua etape de selecţie în cadrul Loteriei bonurilor fiscale, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Extragerea va fi efectuată cu urnele Loteriei, într-o nouă extragere televizată, care va fi anunţată ulterior.