IMPOSIBILA SPERANȚĂ

0
241

E povestea unui trandafir japonez. O plantă ca oricare, dar în același timp, mai specială decât toate la un loc. O plantă cu … sentimente.

Citisem tot felul de istorii despre acest miracol al naturii, printre care unele despre cazuri de criminalistică rezolvate de aceste plante. Se pare că reacționează negativ la apropierea celor ce au comis, ori intenționează să comită orice fel de infracțiuni cu violență. Inițial nu le-am dat crezare, apoi am devenit curioasă, ca în final să mă declar complet uimită, în urma întâmplării trăite. În cazul meu, nu abilitățile de „detectiv”, ci vitalitatea acestei plante e ceea ce m-a uimit.

Acum 15 ani am cumpărat un pui de trandafir japonez. L-am „instalat’ în sufrageria părinților, unde a beneficiat de toată grija și atenția întregii familii. La un an din ziua când a „intrat” în casă ne-a oferit prima floare. O floare roșie, delicată și atât de frumoasă, cea mai frumoasă dintre toate florile pe care le-am văzut vreodată, poate exact pentru că am așteptat-o atât…
La un moment dat, când familia a suferit o grea pierdere, trandafirul nostru a început să sufere la rândul său, în mod vizibil. Coroana i se rarea din ce în ce, iar de flori parcă uitase definitiv. Și ca să fie tristețea completă, într-o bună dimineață de iarnă și-a pierdut toate frunzele.

Inițial ne-am speriat și întristat, apoi aflând că astfel de plante uneori intră într-un fel de hibernare, ne-am liniștit. Am continuat să-l udăm și i-am schimbat pământul de la suprafață. I-am asigurat temperatura optimă toată iarna și am așteptat sosirea primăverii.

A sosit primăvara, apoi vara, toamna și….nimic. Deși îl udam zilnic, nu dădea vreun semn că își va mai reveni vreodată. Cu durere în suflet, am hotărât să-l tăiem la 15 cm de la pământ, doar-doar va „reînvia”. La sfârșitul iernii nimeni, în afară de mine, nu mai spera să-l mai vadă verde vreodată.

Eram singura persoană care îl mai uda și „susținea” . Și am continuat să sper, cu încăpățânare, cu disperare chiar, în miracolul vieții.
Până s-a întâmplat ! Exact pe 1 aprilie… ca o ironie. „Credeați că am murit ?! V-am păcălit !” părea că a vrut să ne transmită. Cu toții au fost uimiți și fericiți să vadă frunzulița minusculă apărută pe ciotul rămas din vechea tulpină.

Azi este mai mare, mai frumos și mai puternic decât era înainte de a lua…”pauză”. Parcă pur și simplu a avut nevoie de o vacanță, pentru a putea reveni cu mai multă forță.
Orice este posibil atâta timp cât nu renunți la speranță. Pentru că speranța înseamnă viață , la fel cum și viața înseamnă speranță.

Oricât de imposibil ți s-ar părea un țel, continuă să speri cu stăruință, cu disperare chiar și răsplata va apărea, în cele din urmă. Și pe cât va fi mai lungă așteptarea, pe atât va fi și satisfacția.

Răbdarea însă e … „cheia” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here