Aduce miliarde, dar nu are bani nici pentru hârtie igienică

0
912

VAMA  SLATINA

Vama Slatina s-a mutat în sediul de pe Strada Cireașov în anul 2002, Ion Dinu fiind directorul acesteia în aproape toată perioada, de la început și până-n prezent. Din noiembrie anul trecut, după o pauză de câteva luni petrecută la Bechet, a revenit la conducerea acestei instituții subordonată direct către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (ANAF) Craiova.

La sfârșitul anului 2018, în activitatea acestei vămi s-au creat niște probleme de o reală importanță, printre care și nefuncționarea centralei termice. De ceva timp, aceste probleme au devenit publice, au fost puse pe masa discuțiilor în ședința colegiului prefectural, și, mai ciudat, în mare parte subiect pentru presa locală. Surprinsă de avalanșa de materiale publicate, unele dintre ele scrise cu dedicație specială, am considerat necesar să abordez acest subiect la fața locului…

Când am intrat pe porțile vămii Slatina, m-a întâmpinat o parcare tristă, neprimitoare, cu gropi în curtea betonată, stâlpii pentru susținerea iluminatului exterior loviți, cu lămpile sparte și securitate lipsă…

Într-un colț, câțiva șoferi stau de vorbă. Mă-ndrept spre ei și îi întreb de ce lunea se formează mereu ambuteiaj: ”Sunt dăți în care nu ai loc să arunci un ac aici. Câteodată polițiștii ne mai amendează, că oprim pe stradă…”

Intru în clădire, doar un pic mai adăpost ca afară. Sunt întâmpinată de o doamnă comisionar autorizat care stă la birou și fumează. O rog să mă îndrume către birourile de conducere și, cu țigara fluturând astfel încât fumul desena în aer direcția în care trebuia să merg, îmi răspunde politicoasă.

Încă multe alte surori consumate ale țigării de mai devreme zac în scrumiere pe pervazurile holurilor instituției. Ridic privirea să urc scările și observ pereții scorojiți și mă gândesc ce bine că n-am trecut pe sub ei să-mi cadă vreo bucată de tencuială în cap. Merg pe un hol înspre unde-am treabă și, după o ușă, stă ascunsă o grămadă de gunoaie, de care mă și sperii.

Angajații umblă în pulovere pe gât, peste care mai au un pulover și chiar vestă. Stau cu reșourile, ventilatoarele deschise ca să-și facă un pic de căldură în birouri. Acest lucru este destul de periculos, întrucât sar siguranțele, există un consum mai mare de energie electric, ceea ce poate duce la activitate blocată, calculatoarele nu mai funcționează la adevărata putere, astfel că toată lumea va avea parte de o întârziere.

Vama Slatina aduce în jur de 140 miliarde lei vechi pe lună, dar, pentru orice cheltuială trebuie să ceară aprobare la ANAF Craiova, care tot amână și amână…

Mi-a atras atenția cum, după ce s-a discutat în colegiul prefectural problema referitoare la încălzire, faptul că s-a identificat o pierdere pe contact fără consumatori și că se vrea o rezolvare a situației cât mai repede, cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) au efectuat o vizită la incintă, dar pentru… alt subiect. Contractele de muncă ale angajaților, orele de muncă și altele au făcut obiectul pe care l-au vizat cei care ar trebui să constate neregula din cauza căreia suferă de frig angajații.

Cert este că s-ar găsi portițe pentru rezolvarea problemelor de natură administrativă, există căi de a soluționa, dar oare se procedează în mod intenționat rabatul de la ele?

Dorință de a face schimbări și de a dezvolta există, însă se pun bariere. Să fie întâmplări? Să fie coincidențe? La întrebarea asta doar viitorul ne va răspunde.