Poleiul a făcut ravagii în Olt

0
1591

Poleiul, ceaţa și graba şoferilor spre destinaţie au făcut ca, miercuri, pe DJ 546 , să se producă mai multe evenimente rutiere. Din fericire, nu au existat victime.

Tamponări în lanț, miercuri dimineaţa, pe drumul judeţean DJ 546, între localitățile Slatina şi Brebeni, unde s-au produs trei accidente de circulație. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, inspector principal Alexandra Dicu, evenimentele rutiere s-au produs din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare în mers față de autoturismul din față și neadaptarea vitezei la condițiile de drum. În această dimineață, pe DJ 546, între localitățile Slatina și Brebeni s-au produs trei tamponări. În cazul uneia dintre acesta, conducătorii auto s-au înțeles amiabil.  În cazul celei de-a doua tamponări polițiștii din cadrul Postului de Poliție Brebeni, împreună cu cei de la Biroul Rutier Slatina s-au deplasat fața locului, reieșind faptul că evenimentul rutier s-a produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, fiind implicate două autoturisme care au intrat în coliziune față/spate. În cazul celeilalte tamponări, un tânăr de 18 nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, respectiv polei, ieșind în afara părții carosabile și răsturnându-se. Conducătorii auto responsabili de producerea evenimentelor au fost sancționați contravențional cu 4 puncte amendă fiecare, pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002, a precizat inspector principal, Alexandra Dicu. Oamenii legii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile meteo, să circule cu viteză redusă şi să nu bruscheze comenzile maşinii.