Universitatea din Craiova încurajează dezbaterile și modul de gândire critic

0
326

Început ca o inițiativă a mai multor studenți de la diferite facultăți din cadrul Universității din Craiova, evenimentul-dezbatere ,,De la cuvânt la argument, Ediția a III-a’’, a căpătat rapid amploare și a captat interesul mediului universitar craiovean. Evenimentul și-a propus și își propune în continuare organizarea unei dezbateri pe teme informale, cu scopul pregătirii și susținerii studenților în vederea formării și dezvoltării abilităților necesare pentru construirea unei cariere profesionale de succes. Prin participarea la acest eveniment, cei înscriși s-au aflat în fața unor situații în cadrul cărora au trebuit să își mobilizeze deopotrivă capacitatea de argumentare cu privire la o temă cu potențial impact social, cât și abilitățile de oratorie și comunicare publică.

Conceput sub forma unei singure secțiuni, momentul a debutat cu o introducere și o prezentare a regulilor care au guvernat dezbaterile.

Fiecare echipă a fost formată din 5 membri. A fost extrasă o temă ce a oferit subiectul argumentării din partea a două echipe, care au prezentat argumente pro sau contra, în funcție de tragerea la sorți. Din partea fiecărei echipe au luat cuvântul câte 3 membri, în mod alternativ, fiecare având la dispoziție două minute pentru discursul public argumentativ.
Existând câte o ediție în fiecare an, și fiind deja la a III-a, evident că juriul care a deliberat a fost cu totul altul. Sorin Cazacu, director al Departamentului de Studii Anglo-americane și Germane, alături de Cristian Ștefănescu și Gabriela, avocați, au constituit juriul din acest an.

Evenimentul a avut loc pe 8 Decembrie 2018, începând cu ora 10:00, în sala de Procese simulate a Facultății de Drept. 
 La finele întrunirii au fost înmânate atât diplome de participare pentru toți studenții, cât și trei locuri de podium. De asemenea, a existat și o mențiune și un loc special. Acestea au fost repartizate după cum urmează:

LOCUL I – Facultatea de Litere (Echipa: Arta de a sculpta in vocabula):
Geanina Mădălina Popescu
Cristina Nicoleta Tămbălău
Cristina Maria Oprea
Denis-Alin-Florin Diaconu

LOCUL II – Facultățiile de Drept, Automatică, Horticultură (Echipa: H.D.E.A. 5):
Veronica-Codruța Diaconu
Ionuț Lucian Danciu
Radu Andrei Văduva
Andra Carmena Matei
Alexandra Eana

LOCUL III – Facultatea de Litere (Echipa: Wonder Team):
Sabina Dincă
Oana-Maria Neagu
Andreea Geanina Daliu
Gabriela Ana-maria Chișa

MENȚIUNE ( Cea mai bună strategie) – Facultatea de Litere (Echipa: Wonder Team):
Sabina Dincă
Oana-Maria Neagu
Andreea Geanina Daliu
Gabriela Ana-maria Chișa

LOC SPECIAL (Pentru cea mai coerentă și convingătoare argumentare) – Facultățiile de Drept, Automatică, Horticultură (Echipa: H.D.E.A. 5):
Veronica-Codruța Diaconu
Ionuț Lucian Danciu
Radu Andrei Văduva
Andra Carmena Matei
Alexandra Eana

Pentru colaborări sau întrebări ce vizează domeniul lor de activitate, Comitetul de organizare poate fi contactat pe adresele oficiale:
adresa de email: sesiuneadedezbateri@yahoo.com
adresa de Facebook: https://www.facebook.com/sesiunededezbatere

Buna desfășurare a evenimentului a fost asigurată de lect. univ. Dr. Răzvan Alexandru Călin (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic), masterand al Facultății de Litere și Coordonator, pe parte studențească, al Departamentului de Limbă română, Andrei Ciocotoiu și student al Facultății de Drept, Cătălin Cojocaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here