Deputatul PNL Gigel Știrbu se zbate pentru olteni

0
368

Dezbatere aprigă, marți, în Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor pe legea care le dă dreptul persoanelor care au trăit în Slatina cel puțin 30 de ani sau într-o localitate aflată pe o rază de 8 kilometri în jurul acestui oraș trecut în lista celor cu poluare remanentă să se pensioneze anticipat cu doi ani mai devreme, fără penalizare.

Deși această prevedere fusese scoasă din proiectul noii legi a pensiilor, marți deputatul PNL de Olt Gigel Știrbu a susținut frenetic introducerea acestei legi și a și reușit să-i convingă pe membrii Comisiei.

 Ulterior dezbaterilor în comisiile parlamentare de specialitate, va fi dat votul asupra proiectului de lege, într-unul din plenurile Camerei Deputaţilor, for decizional pentru iniţativa legislativă. Legea pensiilor a fost adoptată de Senat pe 26 noiembrie.

Deputatul PNL Gigel Știrbu și senatorul PSD Paul Stănescu au inițiat un proiect de lege care a și avut succes. Acesta prevede ca persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în Slatina şi pe o rază de 8 km în jurul acestei localități să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, din cauza poluării generate de platforma industrială existentă în municipiul Slatina. Cei doi parlamentari au arătat că slătinenii sunt supuși în mod continuu și permanent unei poluări din prelucrarea cu minereuri neferoase de pe platforma industrială, fapt ce le dă dreptul de a beneficia de excepțiile prevăzute de Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, la fel ca locuitorii altor orașe aflate în aceeași situație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here