Accident în Slatina. Un copil de patru ani a fost lovit pe trecerea de pietoni

0
1072

Un tânăr de 29 ani din Slatina este cercetat penal după ce a accidentat duminică un minor de patru ani.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul se deplasa cu un autoturism pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza când, la o trecere de pietoni, a lovit un copil de patru ani care, alături de părinți,  traversa strada pe marcajul pentru pietoni.

  Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Slatina s-au deplasat de îndată la fața locului, în urma verificărilor stabilind faptul că, un tânăr, de 29 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza, a accidentat un minor, de 4 ani, care, alături de părinți, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, semnalizată cu indicator rutier și marcaj pietonal. Minorul a fost transportat la o unitate medicală”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, Alexandra Dicu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here