COLORANŢII , OTRAVA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

0
188
  Iarăşi sărbătorile de iarnă ! Vin cu bucurie, lumină, cadouri, vacanţă, dar şi agitaţie, confuzie, oboseală, aglomeraţie în trafic şi în spaţiile comerciale. Într-un cuvânt : CULOARE . Aţi observat că în special în apropierea Crăciunului şi Anului Nou totul este mai colorat ? Nu, nu este o iluzie optică indusă de „magia sărbătorilor” ! Chiar este mai multă culoare, la propriu, în tot şi în toate . Începând cu mâncarea şi sfârşind cu jucăriile copiilor, se pare că toate culorile  curcubeului s-au revărsat pentru a face marfa cât mai imbietoare pentru cumpărătorul intrat „pe turnantă” înaintea sărbătorilor. În cursa sa infernală prin spaţiile comerciale, disperat sa găsească marfă cât mai „bună şi ieftină”, clientul neavizat poate fi uşor păcălit de comercianţii oportunişti.
Este momentul aşadar să intervenim cu câteva mici sfaturi menite să prevină necazuri mari.
 Problema nu este culoarea în sine, căci, vorba aceea…ce încântă ochiul, de obicei bucură şi sufletul, ci efectul nociv pe care aceşti coloranţi îl au asupra sănătăţii, în special a sănătăţii  celor mici. Ei fiind principalii beneficiari ai „celei mai magice perioade a anului”, pot deveni şi victimele cele mai sigure ale acesteia.
   Profitând de agitaţia şi confuzia creeată în special prin Târgurile de Crăciun, ca de altfel în orice loc unde se face comerţ ocazional insuficient verificat de organele de control, doritorii de profit rapid, dar cu lipsuri serioase la capitolul „conştiinţă” nu pierd niciun prilej să-şi etaleze marfa viu colorată, bazându-se pe naivitatea cumpărătorului de rând. De exemplu, ce puşti de câţiva ani poate rezista tentaţiei acadelelor multicolore omniprezente pe tarabele Târgurilor de Crăciun ? Şi ce părinte poate rezista rugăminţilor fierbinţi ale micilor odrasle, presărate cu suspine şi lacrimi în colţul ochiului ?! Răspunsul la cea de-a doua întrebare este : doar un părinte conştient că o mică slăbiciune de moment din partea sa ar putea să cauzeze probleme grave de sănătate celor mici, cum ar fi intoxicaţii grave sau alergii severe.
   Chiar şi coloranţii alimentari uzuali obţinuţi prin sinteză chimică, dacă sunt folosiţi în doză
 excedentară, sunt extrem de toxici. Nu mai vorbim că au fost raportate cazuri de intoxicaţii cu alimente – în special dulciuri – la care, pentru un plus de culoare s-au folosit coloranţi utilizaţi în industria textilă ( „Sunt mai ieftini, nuanţele sunt mai intense şi … cine stă să mai controleze de Crăciun ?!”) . Această paranteză deloc întâmplătoare ar trebui să dea de  gândit organelor de control, care trebuie să-şi facă datoria oricând şi oricum, mai ales când este vorba de sănătate. Cunoscutul îndemn „De Crăciun fii mai bun !” nu se aplică în acest caz.
   În plus, cercetatorii au descoperit o legatură strânsă între consumul de alimente ce conţin coloranţi sintetici şi apariţia sindromului ADHD ( deficit de atenţie / tulburare hiperchinetică ) la copii . Singurii coloranţi nedăunători sănătăţii sunt cei naturali, obţinuţi din plante, care  au doar micul dezavantaj că nu sunt la fel de intenşi ca şi cei chimici.
   Deosebit de periculoase sunt şi jucăriile viu colorate, în special cele de cauciuc sau silicon, pe care copiii sub 4 ani sunt tentaţi să le roadă. Evitaţi să cumpăraţi acest gen de jucării de pe tarabe ! Câţiva lei economisiţi nu vă vor afecta în bine bugetul familiei, în schimb vă pot afecta în rău sănătatea .
    În cazul jucăriilor de pluş sau hainelor prea colorate este recomandată testarea în prealabil prin ştergerea uşoară cu un şerveţel umed ( demachiant dacă se poate ). Dacă pe şerveţel nu rămân urme de culoare, acel articol poate fi considerat relativ sigur, cel puţin pentru copiii mai mari ( peste 5 ani ).
„Chiverniseala” excesivă, mai ales în astfel de cazuri, duce adesea la situaţii nefericite, cu

 afectarea sănătăţii consumatorilor, aşa cum o fac şi lipsa de vigilenţă şi informarea deficitară.

ELENA VIZIRU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here