Slatina: Aer curat, radioactivitate normală

0
173

Calitatea aerului la nivelul municipiului Slatina s-a menţinut în limite normale, în luna octombrie, potrivit analizelor efectuate de specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Olt.

Poluanţii gazoşi, dioxidul de sulf, oxizii de azot, se află sub atenta monitorizare, cifrele arătând că Slatina stă bine la capitolul calităţii aerului, neînregistrându-se depăşiri ale nivelurilor de poluanţi din atmosferă.

În intervalul de raportare, staţia de măsurare a aerului amplasată pe strada Dealul Grădişte a efectuat numai puțin de 4.703 determinări automate pentru indicatorii menţionaţi. Totodată s-au prelevat şi analizat nouă probe zilnice de aer din localitățile urbane din județul Olt, pentru a se determina calitatea aerului la indicatorul dioxid de azot și 10 probe de pulberi sedimentabile, valorile concentraţiilor încadrându-se în limitele maxime admise prevăzute de lege.

„În urma determinărilor efectuate în laboratorul de expertizare chimică pentru analizarea probelor momentane de aer și de pulberi sedimentabile, valoarea indicatorului dioxid de azot s-a situate sub concentrația maximă admisă prevăzută de lege privind calitatea aerului. Pentru pulberile sedimentabile concentrațiile obținute s-au situate sub concentrația maximă admisă de 17g/mp/lună prevăzute de STAS 12574/87 privind condițiile de calitate a aaerului în zonele protejate”, a precizat Dorel Şteomlega, directorul executiv al APM Olt, în ședința Colegiului Prefectural.

Radioactivitate normală

Municipiul reşedinţă de judeţ nu se poate lăuda doar cu un aer bun de respirat, ci şi cu un nivel scăzut al radioactivităţii, după cum reiese din măsurătorile efectuate de APM Olt.

„În cee ace privește radioactivitatea atmosferică, în luna octombrie 2018 la stația automata de monitorizare a radioactivității atmosferice, au fost achiziționate și validate 1488 doze gamma. Valorile înregistrate nu au depășit limitele de atenționare și s-au încadrat în limitele fondului natural”, a concluzionat directorul APM Olt.

În luna octombrie 2018 nu au fost înregistrate poluări accidentale ale factorului de mediu aer.