EXCLUSIV! Sute de mii de români sunt vizați! Ministerul Olguței Vasilescu face lumină în subiectul momentului

0
346

Sute de mii de români sunt vizați! Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS), condus de către Lia Olguța Vasilescu, face lumină în subiectul momentului.

În spațiul public, o parte dintre angajatori s-au arătat revoltați de introducerea salariului minim diferențiat. Aceștia au anunțat că nu-i vor încadra la salariul minim diferențiat, în funcție de studii superioare, pe cei care au o facultate absolvită, dar nu în domeniul în care lucrează. Și așa s-a ajuns la o serie de controverse în mediul on-line.

În exclusivitate pentru Bugetul.ro, Ministerul Muncii a făcut lumină în acest caz. Astfel, potrivit reprezentanților instituției conduse de către Olguța Vasilescu, vor beneficia de salariul minim diferențiat doar persoanele care lucrează pe poziții care necesită studii superioare și care au respectivele studii.

În funcție de COR (n.r. – Clasificarea Ocupațiilor din România), sunt diverse poziții care necesită studii superioare sau care nu necesită. Dacă postul necesită studii superioare și le ai, atunci se ia în considerare. În caz contrar, nu se ia”, a precizat, pentru Bugetul.ro, Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Spre exemplu, dacă o persoană este șofer și are studii superioare nu va beneficia de salariul minim diferențiat, pentru că acest post nu necesită studii superioare.

În concluzie, persoanele care au studii superioare și nu lucrează în domeniul respectiv nu vor beneficia de creșterea salarială anunțată de către Olguța Vasilescu și care se va face de la 1 ianuarie 2019.

Duminică seara, la Antena 3, ministrul Muncii a dezvăluit că salariul minim pe economie va crește de la 1 decembrie 2018. De asemenea, șefa Muncii a precizat că salariul minim diferențiat se va introduce de la 1 ianuarie 2019.

„Vom aplica de la 1 decembrie. Vom avea o Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Muncii. Nu se vorbește de salariul minim diferențiat. De la 1 ianuarie ar urma să fie salariu minim 2.080, 2.350 pe studii superioare, pentru cei cu 15 ani 2.350 de lei. 15 ani indiferent unde au lucrat”, a declarat Olguța Vasilescu, duminică, la Antena 3.

Sursa:bugetul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here