Ordonanța de Urgență care se aplică de la 1 noiembrie. Primăriile pot obține împrumuturi

0
329

Adoptată la 4 octombrie de către Guvernul Dăncilă, Ordonanța de Urgență a intrat în vigoare joi, 1 noiembrie.

Concret, Executivul a aprobat Ordonanţa de Urgenţă privind unele modificări fiscal bugetare prin care se reduce cota TVA la 5% pentru cazarea la hotel, serviciile de catering şi pentru parcurile de distracţii. Măsura a intrat în vigoare la 1 noiembrie anul acesta.

De asemenea, conform aceluiași act normativ, primăriile pot obţine împrumuturi de până la 450 de milioane de lei pentru furnizarea de apă caldă şi căldură în sezonul rece.

„A fost aprobată o OUG prin care se reduce cota taxei pe valoarea adăugată pentru turism şi activităţile conexe şi sunt prevăzute mai multe măsuri pentru încurajarea conformării voluntare a contribuabililor şi modalităţi de sprijin a autorităţilor locale. Prin actul normativ se propune ca începând cu data de 1 noiembrie să se extindă aplicarea cotei reduse de TVA de 5 la sută pentru: cazarea la hotel sau în locaţii asemănătoare, precum şi pentru camping, serviciile de catering, cu excepţia băuturilor alcoolice, altele decât berea, parcuri de distracţii şi reacreative. Această măsură are ca scop promovarea turismului, reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului intern şi stimularea creşterii economice”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Acelaşi act normativ se referă la turismul balnear, fiind eliminată cota redevenţei pentru apa geotermală şi apa minerală pentru consum. Măsura se aplică tot de la 1 noiembrie.

Mai mult, prin acest act normativ aprobat de Guvern, primăriile pot contracta împrumuturi de până la 450 de milioane de lei pentru asigurarea furnizării cu apă caldă şi căldură în sezonul rece.

Sursa: bugetul.ro