Proiectului „Descoperă și Cunoaște România” a ajuns la ediția a VI-a

0
100

Etapa a-VI-a a proiectului „Descoperă și Cunoaște România”, are loc în perioada 12–14 octombrie și implică participarea unui grup de cetățeni de etnie română din Bulgaria în cadrul activităților organizate în județele Olt și Dâmbovița (întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului și Parlamentului României la Consiliile Județene Olt și Dâmbovița, precum și vizite la Muzeul Județean Olt, Mănăstirea Clocociov, Muzeul Câmpiei Boianului, Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Mănăstirea Dealu și Ansamblul Palatului Brâncovenesc din Potlogi).

Oaspeții au fost întâmpinaţi de preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, vicepreşedintele Virgil Delureanu, directorul Muzeului Judeţean Olt, Laurenţiu Guţică şi şeful Direcţiei de Cultură Olt, Gheorghe Iorga.


Proiectul „Descoperă și Cunoaște România” își propune prin scopul și obiectivele sale, să acorde o importanță deosebită românilor din afara granițelor, din punct de vedere al posibilității acestora de a cunoaște și sesiza dimensiunea identității etnice și lingvistice românești, prin organizarea a 9 activități itinerante în cursul anului 2018.
Programul a fost lansat în anul 2017, când au fost desfășurate trei ediții prin care au fost aduși 300 de tineri români din Republica Moldova în România, unde au luat parte la activități itinerante în București și în județul Dâmbovița.
Pentru anul 2018 „Descoperă și Cunoaște România” are programate ediții lunare adresate comunităților istorice din jurul granițelor țării: Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova. Având în vedere impactul profund istoric pe care îl aduce anul Centenarului Marii Uniri, în cadrul programului au fost introduse obiective turistice de o conotație istorică impresionantă, precum cele aflate în județele Alba, Hunedoara, Neamț, Mehedinți, Olt, Dâmbovița, Suceava, Bistrița, Botoșani, Caraș Severin.
Edițiile I, II, III, IV și V din acest an au fost organizate în perioada martie – august 2018, când etnici români din regiunea Ucraina, Ungaria și Republica Moldova au participat la activități în București și județul Dâmbovița, în județele Hunedoara și Alba, județele Suceava și Bistrița Năsăud, respectiv în județele Neamț și Botoșani.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here