Ziua Recoltei, la Slatina! Sărbătoarea a strâns sute de producători și cumpărători

0
728

Manifestarea anuală dedicată Zilei Recoltei a strâns la Slatina zeci de producători și sute de cumpărători interesați să-și facă aprovizionarea de iarnă. Legumele, fructele, pastrama, dar și vinul au stârnit pofta celor prezenți.


Târgul de Ziua Recoltei a fost vizitat și de preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, deputatul de Olt Alexandru Stănescu care este și inițiatorul „Zilei naționale a produselor agroalimentare românești ”. „Astăzi (n.red. – miercuri) este Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti. Mă bucur foarte tare, pentru că este o lege pe care eu am iniţiat-o, în Parlamentul României, evenimentul fiind la cea de a doua ediţie. După cum ştiţi, evenimentul se organizează în toată ţara, iar la ora 10.00 am fost la cel din Bucureşti, dar nu puteam să nu vin şi la Olt. Vreau să-i felicit pe cei care au organizat, pe domnul director Drăghicescu, pe domnul preşedinte Marius Oprescu şi, nu în ultimul rând, pe domnul prefect, pentru că împreună au organizat această zi a recoltei. Este un eveniment foarte important pentru producătorii din judeţul Olt”, a declarat Alexandru Stănescu.

Parlamentarul a venit însoțit și de deputatul PSD de Olt, Marius Iancu, de directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, de directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Florin Barbu, dar și de o parte din staff-ul județului în frunte cu președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, vicepreședintele CJ Olt, Virgil Delureanu, directorul Direcției Agricole Olt, Dragoș Drăghicescu și fostul consilier al ministrului Agriculturii, Emil Marinescu.

Parlamentarul a vizitat standurile cu produse amenajate pe Esplanadă și a vorbit cu producătorii agricoli.  Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, Adrian Chesnoiu, a declarat că în agricultura românească au loc modificări benefice și acest lucru se vede, mai ales, prin creșterea numărului cooperativelor agricole. Șeful AFIR a subliniat însă faptul că este foarte important ca aceste cooperative să se asocieze pentru a deveni competitive și pe piața europeană. „Este a doua ediție de la aprobarea legii în parlament , inițiativă legislativă a domnului președinte Alexandru Stănescu. Este o dovadă vie a faptului că în agricultura românească se produc modificări benefice. Vedem produse cu o calitate sporită, dovadă că atât fondurile europene, cât și fondurile naționale își arată o dată pentru totdeauna roadele și bineînțeles eu sunt fericit că sunt foarte mulți fermieri tineri și cooperative agricole înființate pe acea lege a cooperativelor care a oferit facilități fiscale, iar noi am înțeles foarte bine procesul decizional în ceea ce înseamnă politicile agricole astfel încât am oferit prin Programul Național de Dezvoltare Rurală o rată sporită a sprijinului public acordat cooperativelor. Știu că la Olt s-au înființat foarte multe cooperative și în viitorul apropiat spun eu că se va vedea o creștere a producțiilor, o creștere a profitului agricultorilor prin această asociere pentru că ei în primă fază își pun în comun produsele ca să poată negocia cu lanțurile mari de supermarketuri un preț mai bun lucru care va conduce evident și la o creștere a producțiilor, dar și creșterea calității și competitivității lor pe o piață atât de grea, fiindcă suntem într-o piață comună cu Uniunea Europeană și nu mai suntem doar într-o concurență acerbă cu ceilalți producători din zonele tradiționale românești, ci cu toată piața europeană”, a punctat Chesnoiu.

Pentru a obține producții și mai mari fermierii au nevoie și de sprijinul autorităților prin investiții în sistemele de irigații. Despre acest lucru, directorul general al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), Florin Barbu, a declarat:

ANIF are în momentul de față patru lucrări: pe terasa Corabia, terasa Caracal, pe Stoenești- Vișina, Bucșani- Cioroiu. Se reabilitează undeva la 79.000 de hectare din cele 120.000 de hectare viabil economice. Toate lucrările sunt în execuție. Anul acesta finalizăm prima etapă la Stoenești-Vișina, terasa Caracal. Bucșani-Cioroiu, știți că ați fost cu mine pe teren și a fost inaugurată. Pe terasa Caracal lucrările încep pe 1 decembrie și au termen de finalizare doi ani. Este un proiect foarte mare, ambițios, în valoare de aproximativ 40 milioane de lei și sper ca până în 2020-2022 toate cele 120.000 de hectare din județul Olt să fie puse în funcțiune de către ANIF”, a declarat Barbu.

În aproximativ o lună, ANIF va pune în funcţiune sistemul de irigaţii din zona Caracal. „La Terasa Caracal, mai sunt probleme doar în ceea ce priveşte partea de CEZ, trebuie să instalăm acolo o putere mai mare pentru agregatele noi. Cred că într-o lună vom inaugura lucrările”, a adăugat directorul general al ANIF.

La rândul său, fostul consilier al ministrului Agriculturii, Emil Marinescu, a declarat că astfel de acțiuni, precum Ziua Recoltei, ar trebui organizate mai des.

În primul rând trebuie să ne bucurăm că aceste tradiții trebuie păstrate. Sunt foarte mulți fermieri care și-au expus produsele și cred că ar trebui chiar mai des să avem astfel de acțiuni în care fermierii, producătorii, să poată să-și valorifice marfa. Preocuparea Guvernului și a Ministerului Agriculturii este acesta de a promova produsele românești, produsele tradiționale, și nu numai. În general să putem să facem investiții, iar fermierii noștri să fie competitivi. Este un viitor în agricultură și o să urmeze cât de curând irigațiile pe o suprafață cât mai mare în județul Olt și atunci de ce să nu avem producții mult mai mari și fermierii să se poată dezvolta în continuare”, a declarat Marinescu.

Cea de -a doua ediţie a Zilei Recoltei reunește, la Slatina, nu mai puțin 140 de producători cu cele mai diverse legume, fructe, brânzeturi, miere, pastramă, vinuri şi chiar pâine tradiţională. Aceștia îți așteaptă cumpărătorii, până la finalul weekendului.