65 de kilograme de pește confiscate de polițiști

0
213

           Polițiștii olteni au depistat doi bărbați care pescuiau folosind o barcă pneumatică și plase monofilament.

Miercuri, 10 octombrie, acționând pentru prevenirea și combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole, a colectării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 de Poliţie Rurală Găneasa au depistat doi bărbați, de 42 și de 46 de ani, în timp ce pescuiau pe lacul de acumulare Strejeşti, folosind o barcă pneumatică şi plase monofilament.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul, de 42 de ani, din comuna Teslui, nu deţine licenţă de pescuit, iar celălalt, de 46 de ani, din orașul Potcoava, este pescar autorizat, însă nu deţine licenţă pentru barca pneumatică.

Asupra celor doi a fost găsită cantitatea de 65 de kg de peşte speciile caras, şalău şi somn, întreaga cantitatea fiind predată unei societăți comerciale, din municipiul Slatina, în vederea valorificării.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.” a declarat Alexandra Dicu, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here