Lovitură pentru Darius Vâlcov

0
1366

Judecata în dosarul în care consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, e acuzat că ar fi mituit un angajat de la Cadastru, va începe la Tribunalul Gorj, după ce magistraţii Curții de Apel Craiova au respins, joi, definitiv, contestaţiile inculpaţilor, potrivit MEDIAFAX.

Curtea de Apel Craiova a respins, joi, contestaţia fostului ministru al Finanţelor şi senator de Olt, Darius Vâlcov, și a altor doi inculpați din dosar, faţă de decizia din luna mai a acestui an a Tribunalului Gorj, care a dispus începerea judecăţii.

Decizia instanței este definitivă, dezbaterile pe fond urmând să înceapă la Tribunalul Gorj.

Consilierul premierului Viorica Dăncilă este acuzat de instigare la dare şi luare de mită, procurorii având informaţii că Vâlcov ar fi mituit un funcţionar din cadrul Oficiului de Cadastru.

În același dosar, sunt trimise în judecată alte trei persoane.

”Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații Cincu Eduard, Calotă Sălcianu Elena Marinela și Vâlcov Darius Bogdan, în privința încheierii din data de 8 mai 2018. Definitivă”, a stabilit instanța, obligându-i pe cei trei inculpați să plătească și 200 de lei, fiecare, cheltuieli judiciare.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov este acuzat că a iniţiat constituirea unui număr de trei societăţi care acţionau ca un tot unitar, respectiv SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii. Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice a decis să-l coopteze, în cadrul uneia dintre acestea, pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliare(OCPI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC Millenium Topographica SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI.

Pe lângă Darius Vâlcov, au fost trimişi în judecată şi Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topgraphica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită, dar şi funcţionarul public din cadrul OCPI Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Mircea Dogaru a fost cel care, în perioada ianuarie – aprilie 2012, i-a remis lui Eduard Cincu, funcţionar public din cadrul OCPI Olt, suma de 1.000 lei lunar, el fiind acuzat de dare de mită în formă continuată.

Sursa : stiripesurse.ro