Primăria Piatra Olt vrea să descongestioneze traficul din oraș. Soluția: modernizarea drumurilor de exploatare agricolă

0
418

Printre proiectele derulate de către administrația locală din orașul Piatra Olt se numără și cel privind modernizarea drumurilor de exploatare agricolă. Acesta vizează asfaltarea a aproximativ 10 kilometri de drumuri agricole.

 Proiectul privind modernizarea drumurilor de exploatare agricolă în orașul Piatra Olt a ajuns în faza de licitaţie pentru execuție. Investiția care se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Rurală are o valoare de 1 milion de euro. Autoritățile din orașul Piatra Olt speră ca până la sfârșitul anului să fie desemnat câștigătorul licitației.

dav

Prin acest proiect se dorește descongestionarea traficului în orașul Piatra Olt, prin scoaterea traficului de utilaje agricole, dintre cele două drumuri naționale (DN 65 și DN 64), pe drumurile secundare. Am terminat licitația cu proiectul tehnic și urmează să ne ocupăm de licitația pentru execuție. Noi estimăm că o să avem un câștigător anul acesta . Sperăm că nu vor fi contestații și alte probleme. Proiectul presupune 9,4 kilometri de asfalt pe o lățime de patru metri care se vor face pe diverse drumuri agricole, dar în principiu ruta principală va fi o rută între DN65 sub Saru care va merge pe drumuri agricole, va ocoli orașul Piatra Olt și va ieși în DN 64 care este drumul spre Caracal. Între cele două DN-uri vom descongestiona traficul, nu se  va mai întâlni traficul auto cu utilaje agricole, cu remorci, cu tractoare, cu combine. Și așa DN 64 este foarte aglomerat și sperăm să facem un lucru bun prin acest proiect. Din momentul desemnării câștigătorului lucrării cam în 30 de zile se pot apuca de lucru. Singura problemă este legată de vreme. Probabil că dacă vom avea un câștigător undeva în octombrie-noiembrie n-ai cum să te apuci iarna și vom începe în forță din primăvară. Până în iunie anul viitor ar trebuie definitivat acest proiect privind drumurile de exploatație. Banii îi avem, nu mai avem alte piedici, doar licitațiile și procedurile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Piatra Olt, Robert Munteanu.

Ilie Bîzoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here