Vicepremierul României, Paul Stănescu, va onora Festivalul ”Oltenii & Restu’ Lumii”

4
541

Vineri cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului „Oltenii &… Restu’ Lumii” își va deschide porțile pentru trei zile. Festivalul va debuta la ora 10:00, moment în care se va face primirea invitaților la Consiliul Județean Olt. La deschiderea festivalului va participa și Paul Stănescu, vicepremierul României.

În intervalul orar 11:00-12:00, la podul de peste Olt se va amenaja ”Vama Oltenească”. Oamenii care vor trece prin vamă, vor dobândi ”pașaportul de oltean”. Andrei Duban Paula Chirilă și Oana Sârbu vor întreține la ”Vama Oltenească” un moment de umor, pentru a-i bucura pe cei prezenți.

De la Podul Olt invitaţii se vor deplasa cu trăsuri trase de cai pe Esplanada din centrul Slatinei. Aici va fi inaugurat Târgul meşterilor populari tradiţionali şi producătorilor agroalimetari şi Mustăria „La căţaua leşinată”, unde se va da cep butoiului cu vin. În cele trei zile ale festivalului, pe Esplanadă se pot găsi produse de artizanat, produse agroalimentare, nelipsind nici în acest an micii, pastrama sau vinul fiert. Din programul manifestărilor nu vor lipsi expoziţiile de caricatură, parada portului popular, petrecerile şi spectacolele demonstrative cu ansamblurile folclorice, grupurile vocale şi tarafurile din judeţ şi cu cele ale etniilor invitate, lansările şi prezentările de carte, concursul de recitaluri dramatice, concursul de epigrame, expoziţia naţională de fotografie umoristică, spectacolele de umor, muzică şi caricatură. Punctul de atracţie al festivalului va fi un lin, confecţionat din lemn, montat pe Esplanadă în care trei fete îmbrăcate în costum popular vor călca strugurii, aceasta fiind metoda tradiţională de obţinere a vinului.

Oana Radu, Pepe&Band, Mariachilos Platanos vor urca pe scenă pentru a le cânta tuturor oltenilor, sărbătorindu-i așa cum se cuvine.

4 COMENTARII

  1. Poate facem și treabă Poate facem sala de sport. De ce suntem mlnțiți că e realizată 70 la sută. Utaț-ivă la ea. Ce rușine ! Mai lăsați festivitățile astea . Să mai și realizați ceva pentru municipiu.

  2. Onora ce cuvânt e ăsta poate goo zarea. Mai bine aduce șampanie ca de onoarea politicienilor ce guvernează pt beneficiile gaozului lor nu se ia în considerare.Fruntașii politicieni ai româniei curdoșii europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here